Promisiune

Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.” Ieremia 31:36-37

LUTHER, EVREII ȘI ISTORIA TEOLOGIEI SUBSTITUIRII



Pentru legitimarea «morală» a Holocaus­tului, nazistii au făcut permanent referire la reformatorul german Martin Luther. lată în cele ce urmează o privire retros­pectivă asupra teologiei substituirii.

Părerile lui Martin Luther despre evrei şi iudaism au făcut obiec­tul a numeroase dezbateri de-a lungul timpului. Potrivit lui H. J. Hil­lerbrand, «învăţaţii sunt de aceeaşi părere că la început Luther a făcut afir­maţii binevoitoare şi pozitive despre evrei». El s-a rugat pentru evrei şi a cerut tratarea acestora cu bunăvoinţă. Luther chiar a scris: «Nu trebuie să îi tratăm pe evrei cu un duh neprietenos, deoarece printre ei există viitori creştini şi în fiecare zi sunt unii care se convertesc.» Luther credea şi într-o poziţie specială a evreilor în planul lui Dumnezeu: «Numai ei, şi nu noi nea­murile, au această promisiune, că în sămânţa lui Avraam vor fi întotdeauna creştini, care vor recunoaşte Sămânţa binecuvântată.»
În lucrarea sa Dieser Jesus Christus wurde als Jude geboren (Acest Isus Cristos S-a născut ca evreu, n.trad.), apărută în anul 1523, Luther pare optimist cu privire la faptul că mulţi evrei se vor converti la creştinism. Nădejdea sa era ca «mulţi dintre ei să devină creştini veritabili si să se întoarcă la credinţa părinţilor lor, a profeţilor şi a patriarhilor». Hans Kng face trimitere la afirmaţia lui Luther, potrivit căreia odată cu începerea Reformei «şi pentru evrei a început o nouă epocă finală».
În anii lui de mai târziu, atitudinea lui Luther cu privire la evrei s-a schim­bat însă dramatic. Hillerbrand scrie: «De la sfârşitul anilor 1530 găsim un ton cu totul diferit în scrierile lui Luther. El a devenit mai puţin optimist în ceea ce priveşte posibilitatea unei convertiri evreieşti.» Acest optimism în scădere referitor la convertirea evreilor se poate să fi fost şi un ele­ment declanşator pentru cuvintele dure ale lui Luther împotriva evreilor.
Critica cea mai severă a lui Luther împotriva evreilor se găseşte în lucra­rea sa apărută în anul 1543, Cber die Juden und ihre Litgen (Despre evrei şi minciunile lor, n.trad.). Acolo el îi numeşte pe evrei «un popor ticălos şi blestemat». Intoleranţa lui Luther faţă de evrei este vizibilă şi în următoa­rele cuvinte: «Ce ar trebui să facem noi, creştinii, cu acest popor lepădat şi blestemat, cu evreii? Deoarece ei trăiesc printre noi, nu cutezăm să le tolerăm comportamentul, fiind totuşi conştienţi de minciunile, de ocara şi de hula lor.»
Pe lângă retorica sa antisemită, Luther a făcut şi afirmaţii care co­respund unei teologii punitive a sub­stituirii. El a considerat distrugerea Ierusalimului şi a Templului în anul 70 d.Cr. ca fiind o dovadă a respinge­rii permanente a lui Dumnezeu faţă de evrei: «Ascultă, evreule, nu eşti conştient că Ierusalimul împreună cu suveranitatea ta, cu Templul tău şi cu preoţia ta este în ruine de peste 1460 de ani? O astfel de mânie înfocată a lui Dumnezeu este o dovadă suficientă că evreii au fost lepădaţi de Dumnezeu, că nu mai sunt poporul Lui şi nici E1 nu mai este Dumnezeul lor.»
Cu privire la făgăduinţele care spun că descendenţii lui Avraam vor fi un «popor mare», Luther a declarat: «Iată motivul pentru care au pierdut evreii făgăduinţa aceasta, indiferent cât de mult se laudă cu părintele lor Avraam: ei nu mai sunt poporul lui Dumnezeu.»
Martin Luther a spus şi că denumi­rile de «Israel» şi «evreu» au trecut după jertfa lui Cristos printr-o schim­bare a sensului. Pentru el, adevăraţii israeliţi erau cei care acceptau Noul Legământ: «Toate neamurile care au devenit creştine sunt adevăraţii israeliţi şi noi evrei, născuţi din Cristos, cel mai preţios Evreu.»
Hillerbrand rezumă astfel părerile supersesioniste de mai târziu ale lui Luther despre Israel şi evrei: «Nu mai există făgăduinţe pentru Israel. Dumnezeu tace. Israelul trăieşte permanent tăcerea lui Dumnezeu ca expresie a mâniei Sale. În scrierile lui de mai târziu, Martin Luther pare să fi abandonat ideea alegerii veşnice a Israelului.»
Teologia substituirii este adânc in­rădăcinată în istoria Bisericii. Perioada părinţilor Bisericii a fost dominată de un supersesionism punitiv, potrivit căruia Israelul ar fi fost lepădat de Dumnezeu din cauza neascultării sale. in acelaşi timp, Biserica, formată în cea mai mare parte din creştini dintre neamuri, a fost considerată ca fiind noul Israel. Iustinian a fost primul părinte al Bisericii care a exprimat clar că Biserica este Israel. Prin interpre­tarea alegorică a Scripturii, Origen a realizat o bază hermeneutică potrivit căreia făgăduinţele vechi-testamenta­re făcute lui Israel pot fi transferate în sens spiritual asupra Bisericii. Augus­tin a oferit de asemenea un argument esenţial pentru existenţa evreilor, considerându-i o mărturie a auten­ticităţii Bibliei şi a creştinismului. Cu toate că Biserica din acea epocă a susţinut teologia substituirii, ea credea şi într-o salvare viitoare a Israelului pe baza textelor vechi-testamentare şi a capitolului 11 din Romani.
În Evul Mediu a fost menţinută opinia că Biserica a înlocuit pe termen lung Israelul în planul lui Dumnezeu, cu toate că era de asemenea răspândită credinţa într-o viitoare convertire a evreilor. Arta acestei perioade reflectă credinţa larg răspândită în teologia substituirii. Şi Toma de Aquino a sus­ţinut punctul de vedere supersesionist dominant, cu toate că reflecţiile lui la Romani 11 l-au convins de faptul că va avea loc o viitoare convertire a evreilor.
Perioada Reformei a fost marcată de opinii contradictorii cu privire la teologia substituirii. Luther a susţinut în anii lui de mai târziu un accentuat supersesionism punitiv cu privire la Israel şi Biserică. La Calvin în schimb găsim o formă moderată de superse­sionism: Biserica era considerată ca fiind noul Israel, însă în acelaşi timp era aşteptată şi o convertire a evreilor. Puritanii englezi şi teologii din Olanda aveau însă o perspectivă pozitivă cu privire la viitoarea salvare a evreilor.
Şi în perioada modernă se întâlnesc diferite perspective vizavi de teologia substituirii. Kant şi Schleiermacher au răspândit o formă a supersesionismu­lui structural, conform căruia originea evreiască a lui Isus este minimalizată, iar scrierile evreieşti sunt ignorate în mare măsură. Barth a respins super­sesionismul punitiv, dar a susţinut o formă a supersesionismului economic, potrivit căruia rolul deosebit al Isra­elului ca popor al lui Dumnezeu s-a încheiat odată cu venirea Domnului Isus Cristos.
Holocaustul şi întemeierea statului modern Israel în anul 1948 au deter­minat ca doctrina supersesionismului să treacă printr-o verificare critică, iar relaţia lui Dumnezeu cu Israelul să fie reanalizată. Pe lângă acestea, cer­cetările recente cu privire la Cristos din punct de vedere istoric au dus la concluzia că misiunea Domnului Isus este inseparabil legată de restaurarea poporului Israel. Prin urmare, secolul trecut a devenit martorul unui curent larg răspândit împotriva supersesio­nismului, care a dus la o respingere oficială a concepţiilor supersesioniste în multe biserici şi confesiuni.
MICHAEL J. VLACH

Fragment din Hat die Gemeinde Israel ersetzt? (A înlocuit Biserica Israelul?, n.trad.),
pag. 81-83 şi 103-105, editura Mitternachtsruf.


Supersesionismul

Supersesionismul este un alt termen folosit pentru teologia substituirii (respectiv teologia înlocuirii). Un su­persesionist crede că Biserica a înlo­cuit Israelul ca popor al lui Dumne­zeu. «Supersesionismul punitiv» afirmă că Dumnezeu a lepădat Israe­lul ca pedeapsă pentru neascultarea lui. Această perspectivă nu mai este susţinută astăzi de mulţi creştini. Ma­joritatea teologilor substituirii vorbesc despre perspectiva «economică», potrivit căreia Biserica este pur şi simplu o continuare a Israelului, susţinând că acesta a fost dintotdeauna planul lui Dumnezeu.

Articol preluat din revista Strigătul de la Miezul Nopții

No comments:

Post a Comment

Comentarii