Promisiune

Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.” Ieremia 31:36-37

Căile Domnului cu Israelul și Biserica de Samuel Rindlisbacher



Întrebarea cu privire la stăpânire a fost pusă încă din paradis. Dumnezeu i-a dat omului stăpânire peste creaţie: «Dumnezeu le-a „Creşteţi, înmul­ţiţi-vă, umpleţi pământul, supuneţi-l „şi stăpâniţi peste peştii mării, peste pă­sările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ"» (Gen. 1,28). În urma păcatului omului, această stăpânire a cunoscut un final brusc. Omul şi-a transferat domeniul de stă­pânire diavolului. Cine avea atunci să domnească şi să fie învingător? Când Dumnezeu a chemat poporul Israel, aceasta a fost întrebarea care cerea un răspuns.

«Când a ieşit Israel din Egipt, când a plecat casa lui Iacov de la un popor străin, Iuda a ajuns locaşul Lui cel sfânt şi Israel stăpânirea Lui» (Psalmul 114,1-2). Prin Israel urma să se întin­dă peste întreg pământul dreptul lui Dumnezeu de a stăpâni: «Acum, dacă veţi asculta glasul meu şi dacă veți păzi legământul Meu, veţi fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoţi şi un neam sfânt» (Exod 19,5-6) Din păcate, Israelul a respins dreptul lui Dumnezeu, după cum a explicat şi Domnul Isus într-o pildă (vezi Matei 22,1-7).

Poporul Israel a refuzat dreptul de a stăpâni al lui Dumnezeu şi, în urma acestei respingeri, în cele din urmă Isus a murit pe crucea de pe Golgota. Astfel s-a împlinit ceea ce a indicat Domnul în pilda Sa: «Când a auzit împăratul, s-a mâniat, a trimis oştile sale, nimicind pe ucigaşi şi le-a ars cetatea» (Matei 22,7). În anul 70 d.Cr., Ierusa­limul a fost cucerit şi distrus împre­ună cu Templul. Peste un milion de oameni şi-au găsit moartea. Cei care au rămas au fost duşi în robie. Stăpâ­nirea lui Dumnezeu prin poporul Său Israel a avut astfel parte de un sfâr­şit temporar. S-a întâmplat ceea ce a prezis profetul Osea cu secole înain­te: «Copiii lui Israel vor rămâne multă vreme fără împărat, fără căpetenie, fără jertfă, fără chip de idol, fără efod şi fără terafimi» (Osea 3,4).

În timp ce poporul Israel era lăsat de-o parte, stăpânirea lui Dumnezeu a trecut asupra Bisericii. Stăpânirea lui Dumnezeu în vremea actuală este în Biserica Domnului Isus Cristos. Exis­tă însă o deosebire de care trebuie să ţinem cont, şi anume faptul că, în timp ce Israelul reprezenta un drept la stăpânire vizibil, politic al lui Dum­nezeu, Biserica lui Isus este o stă­pânire nevăzută, care are în vedere inimile oamenilor, domeniul spiritual. Este stăpânirea despre care Sfânta Scriptură spune: «Pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre» (Col. 3,15). În acelaşi timp este stăpânirea harului: «Tot aşa, şi harul să stăpâneas­că dând neprihănirea, să dea viaţa veş­nică, prin Isus Cristos, Domnul nostru» (Rom. 5,21). De asemenea este stă­pânirea Duhului asupra cărnii, biru­inţa dragostei asupra urii lumii. Este biruinţa mieilor asupra lupilor (să ne gândim în acest sens la milioanele de martiri). Este stăpânirea lui Dumne­zeu prin oamenii slabi, a acelora care în slăbiciunea lor îşi pun toată încre­derea în Isus Cristos (citiţi în acest sens 2 Cor. 12,9-10).

Această stăpânire a lui Dumnezeu prin Biserica lui Isus se îndreaptă la rândul ei către punctul final. Vedem aceasta prin faptul că Dumnezeu a reluat firul cu Israel (vezi Rom. 11,25-27). Punctul final al acestei perioade va fi răpirea, pe care o aş­teptăm în orice clipă (vezi 1 Tes. 4,15-17). Când răpirea va avea loc, stăpânirea lui Dumnezeu va trece din nou asupra Israelului. Atunci va înce­pe perioada despre care au prorocit profeţii vechi-testamentari — Impără­ţia mesianică, stăpânirea vizibilă a lui Dumnezeu pe pământ. Ezechiel a pro­feţit cu privire la aceasta: «Aşa vorbeş­te Domnul Dumnezeu: „Iată, îi voi lua pe copiii lui Israel din mijlocul neamurilor la care s-au dus, îi voi strânge din toate părţile şi-i voi aduce înapoi în ţara lor. Voi face din ei un singur neam în ţară, pe munţii lui Israel"» (Ezec. 37,21-22).

Când împărăţia lui Dumnezeu va fi revelată prin Israel, evreii vor trebui să se întoarcă în ţara lor. Lucrul aces­ta se întâmplă din anul 1882, când a avut loc primul val de imigrare în Ereţ Israel. Evreii se întorc din peste 145 de ţări în ţara promisă lor de către Dumnezeu (citiţi în acest sens Ezec. 37,15-21).

Stăpânirea lui Dumnezeu înseam­nă şi o relaţie autentică cu Cel Atot­puternic. Din păcate, astăzi situaţia este dramatică. Dacă privim la Israel, vedem un popor care, deşi poartă Nu­mele Lui şi are de dus o luptă pen­tru Dumnezeu, nu intreţine o relaţie spirituală veritabilă cu El (vezi Rom. 10,2-3). Israelul nu Îl caută pe Isus Cristos, ci se mulţumeşte cu tradiţiile şi datinile sale omeneşti, căutând să obţină neprihănirea prin forţele proprii. Dumnezeu a spus referitor la po­porul Său: «Îi voi scoate din toate aba­terile cu care au păcătuit şi-i voi curăţi; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumne­zeul lor. Robul Meu David va fi împărat peste ei şi toţi vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile Mele, vor păzi legile Mele şi le vor împlini. Vor locui iarăşi în ţara pe care i-am dat-o robului Meu Iacov şi pe care au locuit-o şi părinţii voştri. Da, vor locui în ea ei, copiii lor şi copiii copiilor lor pe vecie şi Robul Meu David va fi voievodul lor în veci» (Ezec. 37,23-25).

Stăpânirea lui Dumnezeu va intra în vigoare după Scriptură, chiar dacă lucrurile deocamdată nu stau aşa. Dumnezeu va instaura împărăţia lui Isus Cristos (vezi Psalmul 2; Isaia 2,2-5). Ezechiel ne arată ce înseamnă stăpânirea lui Dumnezeu: «Voi încheia cu ei un legământ de pace, care va fi un legământ veşnic cu ei; îi voi sădi, îi voi înmulţi voi pune locaşul Meu cel sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna» (Ezec. 37,26). Ceea ce astăzi este o mare dorinţă va deveni realitate sub stăpâni­rea lui Dumnezeu. Isaia a spus despre Domnul Isus: «El va face ca domnia Lui să crească şi o pace fără sfârşit va da scaunului de domnie al lui David şi îm­părăției lui, o va întări şi o va sprijini prin judecată şi neprihănire de acum şi-n veci de veci; iată ce va face râvna Dom­nului oştirdor» (Isaia 9,7).

Dumnezeu va restaura Locașul Lui cel sfânt pe pământ: «Voi pune Locaşul Meu cel sfânt în mijlocul lor pentru totdeauna. Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu. Şi neamurile vor şti că Eu sunt Domnul, care îl sfinţeşte pe Israel, când Locaşul Meu cel sfânt va fi pentru totdeauna în mijlocul lor» (Ezec. 37,26-28). Locul închinării, forma serviciilor religioase şi jertfele din această împărăţie a lui Dumnezeu de pe pământ ne-au fost descrise în capi­tolele 40-48 din Ezechiel. Foarte des este susţinută opinia că aceste capi­tole nu trebuie interpretate în mod li­teral, ci, dimpotrivă, ele trebuie spiri­tualizate, fiind considerate simbolice sau deja împlinite. Biblia ne descrie aici un Templu real. Vedem măsură­tori clar delimitate, un Templu cu uşi reale, cu porţi şi săli, cu rânduieli şi reguli pentru slujba preoţilor. Jertfele şi animalele jertfite sunt descrise în detaliu. Acestea nu sunt lucruri sim­bolice sau imaginare, ci, dimpotrivă, acest Templu împreună cu slujbele lui divine reprezintă o parte din viitoarea împărăţie vizibilă a lui Dumnezeu pe pământ. Este atât de real, încât profe­tul Zaharia a spus: «Multe popoare şi multe neamuri vor veni astfel să Îl caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor îl vor apu­ca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: „Vrem să mergem cu voi, căci am auzit că Dumnezeu este cu voi"» (Zah. 8,22-23).

În acea perioadă se vor aduce din nou jertfe şi vor curge râuri de sânge (vezi Ezec. 45,17). În vremea noastră atât de critică la adresa Bibliei, în această perioadă a dominaţiei teolo­giei liberale, în care vărsarea sânge­lui jertfelor este respinsă ca fiind o practică barbară şi depăşită, un astfel de gând este respingător şi revoltător — însă nu şi pentru Dumnezeu. Cel Atotputernic îi acordă sângelui o ase­menea valoare încât în împărăţia Lui de pe pământ, sub stăpânirea Sa, El va îngădui ca sângele animalelor de jertfă să fie din nou vărsat. Aceasta trebuie să ne amintească de faptul că Isus Cristos Şi-a dat viaţa pentru ier­tarea noastră.

În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bo­găţiile harului Său» (Efes. 1,7). Epis­tola către Evrei merge chiar un pas mai departe, spunând: «Fără vărsare de sânge nu este iertare» (Evrei 9,22). Toate animalele care vor fi jertfite în impărăţia lui Dumnezeu şi al căror sânge va fi vărsat vor reprezenta o atenţionare cât se poate de clară şi de puternică, inconfundabilă pentru fiecare om. Acest sânge ne va face să ne uităm la Fiul lui Dumnezeu, la Isus Cristos, care Şi-a dat viaţa pentru noi, astfel încât să fim răscumpăraţi. Stă­pânirea lui Dumnezeu se va evidenţia prin Isus Cristos, despre care Ioan Botezătorul a spus: «Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!» (Ioan 1,29). Stăpânirea lui Dumnezeu va veni cu siguranţă. Este ea o reali­tate astăzi în viaţa ta? 



Articol preluat din revista Știri din Israel

No comments:

Post a Comment

Comentarii