Promisiune

Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.” Ieremia 31:36-37

Ce ar fi dacă răpirea va avea cu adevărat?

În timp ce subiectul «răpirii» este foarte puţin cunoscut în afara bise­ricilor, situaţia din Statele Unite ale Americii arată cu totul diferit. Acolo răpirea a devenit deja parte din «cultura pop».
Cărţile despre sfârşit ale lui Tim LaHaye şi Jerry B. Jenkins despre răpire şi necazul cel mare s-au vândut în mili­oane de exemplare. Un autor american laic s-a gândit că poate realiza şi el ceea ce pot creştinii. Cunoscutul autor de ro­mane Tom Perrotta şi-a pus următoarea întrebare: «Ce ar fi dacă răpirea ar avea cu adevărat loc?»
Astfel, în anul 2011, în SUA a apărut povestirea The Leftovers (Cei rămaşi in urmă, n.trad.). Povestirea este plasată la trei ani după acest eveniment «asemă­nător răpirii biblice» şi relatează cum o familie din Mapleton se descurcă în această nouă lume, în care milioane de oameni au dispărut brusc. Această «ră­pire Perrotta» nu este însă una biblică. Iată ce a scris el: «Atunci s-a întâmplat că profeţia bibli­că a devenit realitate, cel puţin parţial. Oamenii au dispărut peste tot în lume, milioane dintre ei în acelaşi moment. Aceştia însă nu au fost doar creştini. Hinduşi, budişti, musulmani, evrei, atei, animişti, homosexuali, eschimoşi, mormoni, zoroastrişti şi orice altceva mai erau ei, au dispărut, chiar dacă nu primiseră pe Isus Cristos ca Mântuitor al lor personal».
Într-un interviu acordat publicaţiei NPR, Tom Perrotta a declarat că a me­ditat mult la creştinismul contemporan şi a citit suficient pentru a observa importanţa răpirii în doctrina creştină: «Este oarecum o idee amuzantă, despre oameni care pur și simplu dispar plutind. Tot timpul m-am gândit ce va fi când într-adevăr se va întâmpla? Eu sunt un om sceptic și m-am gândit că, dacă aceasta se va întâmpla cu adevărat, eu aş vrea să răman în urmă.»
Autorul a declarat că scenariul răpi­rii din povestirea lui este o metaforă a modului în care oamenii reacţionează la evenimente de neconceput. De remar­cat este însă mărturisirea lui că, dacă răpirea ar avea într-adevăr loc, el s-ar opune implicaţiilor acesteia şi ar refuza să o accepte. Lucrul acesta ne aminteşte de profeţiile prezentate în Apocalipsa, în care se spune de mai multe ori despre oamenii din perioada necazului celui mare că «nu s-au pocăit» (Apoc. 9,21;
16,9.11).
Între timp și industria cinematografi­că a devenit interesată de romanul The Leftovers. Împreună cu Damon Linde­lof, scenaristul seriei Lost, Perrotta va transpune această povestire pe micile ecrane, într-un serial TV. Scenaristul Damon Lindelof a declarat simplu pentru publicaţia Vulture, analizand situaţia în care dintr-odată 200 de milioane de oameni (atâţia apar în carte) ar dispărea: «Nu mai poţi fi ateu.»
Pentru lume, răpirea reprezintă un material interesant pentru o istorisire SF cu suspans despre fricile primare omeneşti. Ce este răpirea pentru noi? Potrivit lui Pavel, cunoştinţa cu privire la revenirea lui Isus (asociată cu harul) ar trebui să ne dea putere pentru a respinge «păgânătatea» şi «poftele lumești» și a trăi veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie», fiind plini de râvnă «pentru fapte bune» (Tit 2,12-14).
Doctrina răpirii l-a stimulat pe un om secular să scrie o carte şi să realizeze un serial TV. La ce ne îndeamnă pe noi aş­teptarea fericitei nădejdi și apariţia slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Cristos?   RENE MALGO

Articol preluat din revista Strigătul de la Miezul Nopții

No comments:

Post a Comment

Comentarii