Promisiune

“Astfel spune DOMNUL, care dă soarele ca lumină ziua și rânduielile lunii și ale stelelor ca lumină noaptea; care desparte marea când valurile ei răcnesc; DOMNUL oștirilor este numele său:

Dacă acele rânduieli se depărtează dinaintea mea, spune DOMNUL, atunci sămânța lui Israel de asemenea va înceta de la a fi o națiune înaintea mea pentru totdeauna.

Astfel spune DOMNUL: Dacă cerul de deasupra poate fi măsurat și temeliile pământului pot fi cercetate dedesubt, eu de asemenea voi lepăda toată sămânța lui Israel pentru tot ce au făcut ei, spune DOMNUL.”

Ieremia 31:35-37 (Traducerea FIDELA)


Prezintă Ezechiel şi Apocalipsa aceleaşi războaiie?

Dumneavoastră, cei de la Misiunea Strigătul de la Miezul Nopții, credeți că războiul pre­zentat în Ezechiel 38 şi 39 este diferit față de cel de la Armaghedon şi că va avea loc înainte de răpire sau este acelaşi cu războ­iul de la Armaghedon? Prezintă Ezechiel 38 şi 39 acelaşi război, Armaghedonul? Noi credem că există o deosebire; poate greşim, părerile fiind diferite. La Armaghedon sunt adunate toate popoarele, dar în Ezechiel 38 şi 39 nu se întămplă acest lucru, deoarece unii pun întrebarea: «Vii să iei pradă?» (Ezec. 38,13). Prin urmare aceştia nu sunt atacatori.
Gog din țara Magog» (Ezec. 38 şi 39) pare să nu fie identic cu «Gog și Magog» din Apocalipsa 20,8, pentru că în Ezechiel se vorbeşte doar despre Gog, care provine din ţara Magog, în timp ce Apocalipsa menţionează două nume: «Gog și Magog». În plus, în Ezechiel, prin Magog se face referire la o ţară, în timp ce Apocalipsa menţionează două nume care reprezintă totalitatea po­poarelor acestui pământ. Apoi Ezechiel numeşte fiecare popor care îl urmează pe Gog. În Apocalipsa însă se vorbeşte despre toate neamurile, fără a se face vreo specificare anume unuia dintre acestea.
O altă deosebire importantă este ace­ea că Gog menţionat în cartea Ezechiel vine din nord şi aduce cu sine aliaţii menţionaţi, în timp ce Gog şi Magog din Apocalipsa înaintează împotriva Israelului cu aliaţi din cele patru colţuri ale Pământului.
Potrivit profetului Ezechiel, restaura­rea Israelului va avea loc după căderea lui Gog. În Apocalipsa, restaurarea Israelu­lui a avut deja loc, deoarece căderea lui Gog și Magog va avea loc după Împărăţia de o mie de ani.
Atacul lui Gog, descris în Ezechiel, va avea loc după ce Israelul va trăi în siguranţa (în cadrul Împărăţiei anticris­tice?) (vezi Ezec. 38,8.16), dar înainte ca Duhul Sfânt să fie revărsat peste Israel (vezi Ezec. 39,29). Prin urmare, acesta trebuie să se întâmple în timpul ultimilor 7 ani (cea de-a 70-a săptămână din Daniel).
În cazul lui Gog din capitolul 38 din Ezechiel, Satan nu este amintit, în timp ce în cazul lui Gog şi Magog din Apo­calipsa, diavolul este cauza principală a amăgirii.
După Gog, Ezechiel vorbeşte despre o perioadă de 7 luni pentru a îngropa morţii şi de 7 ani pentru a arde armele (vezi Ezec. 39,9.12). În ceea ce îi priveşte pe Gog și Magog din Apocalipsa 20,8, probabil că acesta va fi momentul când Dumnezeu va crea un cer nou și un Pământ nou.       NORBERT LIETH

Articol preluat din revista Strigătul de la Miezul Nopții

Mai există astăzi profeți?

În oraşul Tel Aviv a fost inaugurată o şcoală evreiască pentru profeți. Adesea se vorbeşte în cercurile creştine despre «profeții falşi». Mai există astăzi slujba de profet sau aceasta a încetat?       
Din punct de vedere nou-testa­mentar, un pasaj cheie cu privire la slujba de profet se găseşte în 1 Corinteni 13,8: «Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârși, limbi­le vor înceta, cunoștiinta va avea sfârşit.»
Aceasta este o declaraţie fundamentală cu privire la viitor, declaraţie ce răs­punde la întrebarea dacă vor mai exista prorocii, vorbirea în limbi şi dobândirea de cunoştinţe biblice.
Biblia ne explică astfel că aceste lucruri vor înceta cu siguranţă, însă nu ştim când. Ne apropiem cu încă un pas de răspuns dacă citim versetele 9-10: «Cunoaștem în parte și prorocim în par­te, dar când va veni ce este desăvârșit, acest „în parte" se va sfârși.» Prorocirea desemnată a fi în parte, vorbirea în limbi şi cunoştinţa se vor încheia când va veni «ce este desăvârșit». Am putea crede că prin aceasta se face referire la revenirea Domnului Isus şi la împărăţia Sa. Faptul că lucrurile nu stau astfel rezultă clar din versetul 13: «Acum dar rămân aceste trei: credinta, nădejdea dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea.»
Dacă prin «ce este desăvârșit» s-ar face referire la revenirea Domnului Isus şi a Împărăţiei Sale, atunci aceasta ar însemna că, pe lânga dragoste, ar rămâne și credinţa şi nădejdea. Faptul că dragostea rămâne veşnic este evident, dar cum stau lucrurile cu credinţa și nădejdea? Acestea două vor dispărea odată cu apariţia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu ne explică fără echivoc într-un alt loc că vom trece de la credinţă la vedere:
— 2 Corinteni 5,7: Umblăm prin cre­dinţă, nu prin vedere.
— Evrei 11,1: Credinţa este o încredere în lucrurile care nu se văd.
— Romani 8,24: O nădejde care se vede nu mai este nădejde.
Când Domnul Isus Cristos va reveni, noi vom trece de la credinţă şi nădejde la vedere. Deoarece atunci Îl vom vedea pe El şi Împărăţia Lui, credinţa şi nădejdea nu vor mai fi necesare, Însă dragostea va rămâne. Prin urmare, prin «ce este desăvârșit» nu poate fi vorba despre revenirea Domnului Isus şi despre împă­răţia Lui veşnică. Ce poate însă însemna această expresie?
Personal sunt de părere că prin aceas­ta se face referire la încheierea definitivă a canonului biblic, care a avut loc la aproximativ 100 de ani după Cristos, odată cu scrierea cărţii Apocalipsa. În momentul scrierii Primei Epistole către Corinteni, revelarea istoriei nou­testamentare a mântuirii nu era încă desăvârşită și nici revelaţia scrisă a lui Dumnezeu nu era încă încheiată. Astfel mai trebuiau încă să aibă loc profeţii, la fel ca vorbirea în limbi cu tălmăcire. Prin urmare a mai avut loc o creştere în cunoştinţă, tocmai din cauza faptului că încă nu fusese totul revelat. Odată cu încheierea Bibliei, aceste lucruri au încetat şi au mai rămas doar credinţa, nădejdea și dragostea.
Cu siguranţă nu este o coincidenţă faptul că, privită în acest context, Biblia se încheie prin cuvintele: «Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din car­tea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii și din ce­tatea sfântă, scrise în cartea aceasta» (Apoc. 22,18-19).
Cu alte cuvinte, după încheierea Bibliei nu mai poate fi adăugat nimic; revelaţia lui Dumnezeu s-a încheiat. Din acest motiv este imposibil să mai existe prorocii, pentru că dacă ar fi, acestea ar fi inspirate direct de la Dumnezeu (vezi 2 Petru 1,20-21) şi ar putea fi astfel adău­gate Bibliei ca noi revelaţii. În schimb să nu uităm că nimic nu poate fi scos din Biblie, ca în cazul liberalismului religios (metoda istorico-critică).
În vremea primelor generaţii ale Bise­ricii au existat desigur și profeţi, printre
care Pavel, Barnaba, Iuda, Sila, Agab și alţii (vezi Fapte 13,1; 15,32; 21,10), după cum au existat şi apostoli (vezi textele din 1 Cor. 12,28; Efes. 4,11). Aşa cum astăzi nu mai există apostoli, după încheierea canonului nou-testamentar, tot aşa nu mai există nici profeţi. Altfel ar trebui să fie valabilă și afirmaţia că astăzi mai există apostoli, ceea ce însă nu este posibil conform textului din Evrei 2,4 (unde este folosită forma de trecut). Profeţii şi apostolii au fost clar «doar» pentru fundamentul sau punerea temeliilor doctrinare ale Bisericii (vezi Efes. 2,19-22).
Până la revenirea în glorie, pe norii cerului, a Domnului Isus Cristos va continua însă slujba prezbiterilor, a învăţătorilor și a evangheliştilor (vezi Efes. 4,11-12). Slujirea lor serveşte zidirii în continuare a Bisericii lui Isus Cris­tos, după ce a fost pusă baza teologică sănătoasă.
Din acest punct de vedere este foarte interesant că apostolul Petru vorbeşte la trecut în 2 Petru 2,1 despre profeţii falşi, iar cu referire la viitor îi menţi­onează doar pe învaţătorii mincinoşi, nu și pe profeţii mincinoşi. Ca apostol, el ştia foarte bine că în viitor nu vor mai fi profeţi: «În norod s-au ridicat proroci mincinoși, cum și între voi vor fi învățători mincinoși care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepă­da de Stăpănul care i-a răscumpărat și vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică» (2 Petru 2,1).
După perioada Bisericii, după ce credincioşii autentici vor fi răpiţi, în necazul cel mare vor apărea profeţi adevăraţi, și anume cei doi martori din Ierusalim (vezi Apoc. 11,10). Atunci vor exista și profeţi falşi (vezi Apoc. 19,20).
NORBERT LIETH

Articol preluat din revista Strigătul de la Miezul Nopții

Ce ar fi dacă răpirea va avea cu adevărat?

În timp ce subiectul «răpirii» este foarte puţin cunoscut în afara bise­ricilor, situaţia din Statele Unite ale Americii arată cu totul diferit. Acolo răpirea a devenit deja parte din «cultura pop».
Cărţile despre sfârşit ale lui Tim LaHaye şi Jerry B. Jenkins despre răpire şi necazul cel mare s-au vândut în mili­oane de exemplare. Un autor american laic s-a gândit că poate realiza şi el ceea ce pot creştinii. Cunoscutul autor de ro­mane Tom Perrotta şi-a pus următoarea întrebare: «Ce ar fi dacă răpirea ar avea cu adevărat loc?»
Astfel, în anul 2011, în SUA a apărut povestirea The Leftovers (Cei rămaşi in urmă, n.trad.). Povestirea este plasată la trei ani după acest eveniment «asemă­nător răpirii biblice» şi relatează cum o familie din Mapleton se descurcă în această nouă lume, în care milioane de oameni au dispărut brusc. Această «ră­pire Perrotta» nu este însă una biblică. Iată ce a scris el: «Atunci s-a întâmplat că profeţia bibli­că a devenit realitate, cel puţin parţial. Oamenii au dispărut peste tot în lume, milioane dintre ei în acelaşi moment. Aceştia însă nu au fost doar creştini. Hinduşi, budişti, musulmani, evrei, atei, animişti, homosexuali, eschimoşi, mormoni, zoroastrişti şi orice altceva mai erau ei, au dispărut, chiar dacă nu primiseră pe Isus Cristos ca Mântuitor al lor personal».
Într-un interviu acordat publicaţiei NPR, Tom Perrotta a declarat că a me­ditat mult la creştinismul contemporan şi a citit suficient pentru a observa importanţa răpirii în doctrina creştină: «Este oarecum o idee amuzantă, despre oameni care pur și simplu dispar plutind. Tot timpul m-am gândit ce va fi când într-adevăr se va întâmpla? Eu sunt un om sceptic și m-am gândit că, dacă aceasta se va întâmpla cu adevărat, eu aş vrea să răman în urmă.»
Autorul a declarat că scenariul răpi­rii din povestirea lui este o metaforă a modului în care oamenii reacţionează la evenimente de neconceput. De remar­cat este însă mărturisirea lui că, dacă răpirea ar avea într-adevăr loc, el s-ar opune implicaţiilor acesteia şi ar refuza să o accepte. Lucrul acesta ne aminteşte de profeţiile prezentate în Apocalipsa, în care se spune de mai multe ori despre oamenii din perioada necazului celui mare că «nu s-au pocăit» (Apoc. 9,21;
16,9.11).
Între timp și industria cinematografi­că a devenit interesată de romanul The Leftovers. Împreună cu Damon Linde­lof, scenaristul seriei Lost, Perrotta va transpune această povestire pe micile ecrane, într-un serial TV. Scenaristul Damon Lindelof a declarat simplu pentru publicaţia Vulture, analizand situaţia în care dintr-odată 200 de milioane de oameni (atâţia apar în carte) ar dispărea: «Nu mai poţi fi ateu.»
Pentru lume, răpirea reprezintă un material interesant pentru o istorisire SF cu suspans despre fricile primare omeneşti. Ce este răpirea pentru noi? Potrivit lui Pavel, cunoştinţa cu privire la revenirea lui Isus (asociată cu harul) ar trebui să ne dea putere pentru a respinge «păgânătatea» şi «poftele lumești» și a trăi veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie», fiind plini de râvnă «pentru fapte bune» (Tit 2,12-14).
Doctrina răpirii l-a stimulat pe un om secular să scrie o carte şi să realizeze un serial TV. La ce ne îndeamnă pe noi aş­teptarea fericitei nădejdi și apariţia slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Cristos?   RENE MALGO

Articol preluat din revista Strigătul de la Miezul Nopții

Citate

Dragostea lui Dumnezeu nu caută lucrurile care merită să fie iubite, ci le face să fie astfel.” Martin Luter

”Atunci când auzim Cuvântul lui Dumnezeu, El ne vorbește. Atunci când ascultăm, Dumenzeu acționează.” Frank Buchman

”Cristos ne primește așa cum suntem, dar nu ne lasă să rămânem așa cum suntem.” Ingrid Trobisch


”Nu îi veți întări pe cei slabi, descurajându-i pe cei tari. Nu le veți fi de folos celor care trebuie să își câștige existența, distrugându-i pe cei care îi plătesc. Nu veți crea o legătură strânsă între oameni stârnind ura de clasă. Nu le veți fi de ajutor săracilor, eliminându-i pe cei bogați. Cu siguranță veți avea dificultăți dacă cheltuiți mai mult decât câștigați. Nu veți stârni nici un interes și nici un entuziasm față de problemele publice dacă îi răpiți individului inițiativa și libertatea. Nu veți putea ajuta niciodată oamenii pe termen lung dacă faceți pentru ei ceea ce ei înșiși ar trebui și ar putea face.” Abraham Lincoln 

A indus Dumnezeu in eroare profeții?

Creştinii care afirmă că Biserica este acum Noul Israel cred că profeţiile lui Dumnezeu pentru Israel din Vechiul Testament s-au împlinit prin Isus Cristos și prin Biserică într-un mod «neaşteptat». În continuare vă prezentăm un exemplu în acest sens, precum și contra-argu­mentarea lui:


În cartea sa intitulată A New Tes­tament Biblical Theology (O nouă teologie biblică nou-testamentară, n.trad.), teologul G. K. Beale a scris: «Una dintre cele mai remarcabile carac­teristici ale împărăţiei lui Isus este că nu pare să fie tipul de împărăţie care a fost prorocit în Vechiul Testament şi aşteptat în iudaism» (pag. 431).
Afirmaţia lui Beale ne pune serios pe gânduri şi ne dă mari motive de îngri­jorare, deoarece un învăţat evanghelic cunoscut al Noului Testament afirmă că împlinirea profeţiilor vechi-testamenta­re cu privire la împărăţie se deosebeşte de ceea ce au prorocit profeţii. Având în vedere că autorul Sfintei Scripturi este Domnul, aceasta înseamnă că Dumnezeu le-a dat prorocilor Săi profeţii înşelătoare. Se poate spune că Domnul le-a pus profeţilor Săi cuvinte confuze în gură. Cu siguranţă Beale ar protesta şi ar spune că aşa ceva este imposibil. În Deuteronom 18,22, Dumnezeu îi explică poporului cum poate recunoaşte un profet adevărat, trimis de El: «Când ceea ce va spune prorocul acela în Nu­mele Domnului nu va avea loc si nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Prorocul acela l-a spus din îndrăzneală; să n-ai teamnă de el.»
În acest pasaj, Dumnezeu îi spune clar poporului evreu că poate deosebi un profet adevărat de unul fals atunci când ceea ce spune prorocul respectiv se întâmplă cu adevărat. Punctul de vedere al lui G. K. Beale referitor la profeţie face nerealizabil şi inutil testul lui Dumnezeu pentru un profet adevă­rat. Dacă, după cum spune clar Beale în cartea sa, o profeţie vechi-testamentară poate fi «transformată în mod neaştep­tat», atunci cum putem şti dacă ceea ce a spus un profet este adevărat sau fals? Singura posibilitate pe care o avem este ca Dumnezeu însuşi să ne spună dacă s-a întâmplat, iar împlinirea a avut loc într-un mod neaşteptat.
În aceste condiţii, cum mai putem identifica un profet fals? Dacă ceea ce a prorocit un profet adevărat nu trebuie să se împlinească ad litteram, aşa cum era de aşteptat şi cum fusese specificat de înşuşi Domnul, nu ar putea atunci declara și un profet mincinos că și ceea ce a prorocit el s-a întâmplat, dar în­tr-un mod neaşteptat? Astfel Cuvântul lui Dumnezeu nu mai are nici un sens.
Închipuiţi-vă că cineva vă promite un lucru. Să presupunem că vrea să vă întâlnească joia viitoare, dimineaţa la ora 9, într-o anumită cafenea. Mergeţi acolo aşa cum v-aţi înţeles, la ora 9 în ziua stabilită, dar el nu apare. Mai tarziu îl sunaţi și întrebaţi ce s-a întâmplat. El vă spune că a făcut tot ceea ce a promis— s-a întâlnit la ora 12 cu un alt prieten, într-o altă cafenea. Ceea ce vă spusese anterior a fost doar un simbol a ceea ce urma să facă în realitate. Aceasta în­seamnă că el şi-a împlinit promisiunea, dar într-un mod neaşteptat. Cine ar accepta o minciună atât de grosolană? Totuşi Beale pare să creadă că Dumne­zeu acţionează astfel.
Eu nu voi crede și nu vreau să cred că Dumnezeu acţionează în acest mod. Îl voi cita în acest sens pe apostol: «De aceea, oamenilor, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla așa cum mi s-a spus» (Fapte 27,25). Eu cred tot ceea ce spune Evanghelia. Cred tot ce scrie cu privire la creaţie. Cred tot ce s-a întâmplat la potop, cred legămintele necondiţionate pe care Dumnezeu S-a legat să le împlinească. Cred toate acestea pentru că eu cred într-un Dumnezeu care gândeşte ceea ce spune și care nu va împlini o prorocie într-un mod cu totul neaşteptat, pentru că El nu este un Dumnezeu (ca prietenul din exemplul cu cafeneaua) care să mă inducă în eroare prin simboluri prost înţelese.   DR. PAUL HENEBURY

Apărut mai intâi pe drreluctant.wordpress.com; Paul Martin Henebury este învăţător biblic şi consilier spiritual al unei biserici şi preşedinte al Şcolii Teologice Veritas
Articol preluat din revista Strigătul de la Miezul Nopții

Domnia davidică a lui Isus

În 2 Samuel 7, Dumnezeul Atotputer­nic confirmă că El însuşi l-a chemat pe David pentru a fi Împărat peste poporul Său şi că El a fost Cel care a adeverit şi a întărit domnia lui. În ca­pitolul 8 din 2 Samuel sunt descrise războaiele victorioase ale lui David. El a înfrânt şapte popoare, şi anume: filis­tenii, moabiţii, pe împăratul arameu din Ţoba, Hadadezer, sirienii din Damasc, amoniţii, amaleciţii şi edomiţii. Citim de asemenea cum împăratul Toi din Hamat l-a trimis pe fiul său Ioram pentru a-l felicita şi a-i duce daruri bogate (v.9-10). În plus, în acest capitol se relatează cum David şi-a supus inamicii şi ce anume a însemnat aceasta pentru cei în cauză, de exemplu pentru filisteni: «După aceea, David i-a bătut pe filisteni și i-a smerit și a luat din mâna filistenilor cârmuirea capitalei lor» (2 Sam. 8,1).
Dumnezeu l-a ajutat oriunde mergea, iar «David a împărățit peste Israel și făcea judecată și dreptate la tot poporul lui» (2 Sam. 8,15). Dumnezeu i-a promis Împăratu­lui David: «Casa ta și împărăția ta vor dăinui veșnic înaintea Mea și scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie» (2 Sam. 7,16).
În biruinţele triumfătoare ale lui David asupra celor şapte potrivnici ai lui putem vedea o imagine profetică a biruinţei şi triumfului lui Isus Cristos şi a Împărăţiei Sale viitoare.
Domnul va apărea la revenirea Sa în şapte locuri diferite şi îşi va învinge inamicii:
-          la Armaghedon: Apocalipsa 16,16 şi Apocalipsa 19,11;
-          la Ierusalim: Zaharia 12;
-          pe Muntele Măslinilor: Zaharia 14;
-          în Edom Boţra: Isaia 63,1;
-          în Teman, Paran: Habacuc 3,3 (Deut. 33,2);
-          în Egipt: Isaia 19,1;
-          pe munţii Israelului împotriva lui Gog din Magog şi a aliaţilor acestuia: Ezechiel 38-39.
Va fi imposibil de trecut cu vederea faptul că biruinţa este exclusiv a Dom­nului, deoarece atunci Dumnezeu va pune Fiului Său toţi potrivnicii sub picioare, iar Domnul Isus Cristos va domni peste ei cu un toiag de fier ca Judecător și împărat şi va face dreptate pentru poporul Său. Naţiunile lumii vor veni fără excepţie la El, și vor aduce cin­ste și vor Înălţa Numele Lui (vezi Apoc. 19,11.15). Atunci va veni vremea despre care găsim scrise următoarele cuvinte minunate: «Popoarele se vor duce cu grămada la el ş vor zice: „Veniți să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui lacov, să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui." Căci din Sion va iși Legea și din leru­salim cuvântul Domnului» (Isala 2,3). Atunci pe întregul mapamond va răsuna extraordinarul strigăt de bucurie: «Dom­nul împărățeste, popoarele tremură; El stă pe heruvimi, pământul se clatină. Domnul este mare în Sion și înălțat peste toate popoarele. Să laude oame­nii Numele Tău cel mare şi înfricoșat, căci este sfânt! Să laude oamenii tăria împăratului, căci iubește dreptatea! Tu întărești dreptatea, Tu faci dreptate și judecată în Iacov. Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru şi închinați-vă îna­intea așternutului picioarelor Lui, căci este sfânt!» (Psalmul 99,1-5).
Domnia Mântuitorului nostru Isus Cristos în Împărăţia de o mie de ani va avea drept consecinţă şi faptul că peste creaţie va domni pacea: «Lupul şi mielul vor paște împreună, leul va mânca paie ca boul, șarpele se va hrăni cu țărână. Nici un rău, nici o vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt, zice Domnul» (Isaia 65,25). Atunci Domnul va domni peste poporul Său cu dreptate şi neprihănire.
Sub domnia lui Isus Cristos, Mesia lui Israel, se va instaura pe întregul pământ pacea promisă și atât de mult dorită. NORBERT LIETH

Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopții 05.2013