Promisiune

Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.” Ieremia 31:36-37

A împlinit Mesia promisiunile referitoare la ţară?

Când Isus Cristos a venit să moară pentru păcatele lumii, El a împlinit mai multe promisiuni. Există teologi care afirmă că, prin lucrarea Sa de mântuire, au fost împlinite toate promisiunile pentru Israel. Este oare adevărat lucrul acesta?
Începând cu secolul al II-lea d.Cr., mulţi creştini afirmă că Biserica a luat locul Israelului odată pentru totdeauna. La mijlocul secolului al II-lea, în renumitul Dialog cu iudeul Trifon, Iustin Martirul i-a numit pe cei mântu­iţi «adevăratul popor Israel» (135.3). El a spus în acest sens: «Şi voi trebuie să înţelegeţi că urmaşul lui Iacov, despre care se vorbeşte aici, este diferit, că nu este vorba despre popor (al vostru), după cum s-ar dori. Este de neacceptat ca aceia care provin spiritual din sămânţa lui Iacov să cedeze intrarea în Împărăţie celor născuţi trupeşte din Iacov, sau ca Dumnezeu, care mustră poporul evreu pentru că nu este vrednic de moştenire, să îl considere apoi ca fiind vrednic şi să îi promită moştenirea» (135.5). La doar o generaţie după încheierea canonului nou-testamentar a apărut oribila teologie potrivit căreia Israelul a fost înlocuit pentru totdeauna cu Biserica lui Cristos.
În întreg Vechiul Testament, înce­pând cu Geneza, Domnul le promite în repetate rânduri lui Avraam, Isaac, Iacov şi urmaşiilor lor că ţara Israel îi aparţine poporului evreu (vezi Gen. 12,1-3.7-9; 13,14-18; 15,1-18; 17,1-27; 22,15-19; 26,2-6.24-25; 27,28-29.38-40; 28,1-4.10-22; 31,3.11-13; 32,22-32; 35,9-15; 48,3-4.10-20; 49,1-28; 50,23-25). Deute­ronomul declară de cel puţin 25 de ori că ţara este un dar al lui Dumnezeu pentru poporul Israel (vezi Deut. 1,20.25; 2,29; 3,20; 4,40; 5,16 etc.). Walter Kaiser, erudit în Vechiul Testament, a remarcat în Toward an Old Testament Theology (Spre o teologie a Vechiului Testament, n.trad.): «De 96 de ori repetă autorul cărţii Deuteronom promisiunea că într-o zi Israelul va stăpâni şi va moşteni ţara promisă lui» (pag. 124-125). Psalmii, ma­nualul lui Israel pentru lauda la adresa lui Dumnezeu, îl duc adesea pe închinător în poziţia de a-şi exprima recunoştinţa faţă de Domnul pentru promisiunile credincioşia legământului Său. Domnul însui a declarat: «Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui și a zis: „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locul în el, căci l-am dorit"» (Psalmul 132,13-14). Profeţii din Vechiul Testament menţionează mai multe pro­misiuni cu privire la viitoarea readucere în ţară a poporului evreu (vezi Isaia 11,1-9; 12,1-3; 27,12-13; 35,1-10; 43,1-8; 60,18-21; 66,20-22; Ier. 16,14-16; 30,10- 18; 31,31-37; 32,37-40; Ezec. 11,17-21; 28,25-26; 34,11-16; 37,21-25; 39,25-29; Osea 1,10-11; 3,4-5; Ioel 3,17-21; Amos 9,11-15; Mica 4,4-7; Ţef. 3,14-20; Zah. 8,4-8; 10,11-15). Totuşi, în ciuda acestei abundenţe de afirmaţii clare din Ve­chiul Testament, în numeroase cercuri religioase predomină în continuare ideea că Dumnezeu Şi-a dezmoştenit poporul conform afirmaţiilor din Noul Testament.
Această modalitate de a gândi, obser­vată la academicienii zilelor noastre, este împărtăşită de eruditul britanic N.T. Wright care, în cartea sa, Jerusalem, Past and Present in the Purpose of God (Ierusalim, trecutul şi prezentul în scopul lui Dumnezeu, n.trad.), afirmă că făgăduinţele vechi-testamentare nu trebuie luate ad litteram, deoarece s-au împlinit oricum la prima venire a lui Isus şi prin formarea la nivel mondial a Trupului lui Cristos. El consideră că promisiunile au fost «toate împlinite în Mesia (vezi 2 Cor. 1,20), după cum spu­ne Pavel, în acord cu citirea întregului Nou Testament. Aceasta nu este doar o simplă spiritualizare. Mai degrabă aceste făgăduinţe, privite din perspectiva crucii şi a învierii, au fost pe de-o parte limitate la un anumit punct, iar pe de altă parte extinse pentru a include întreaga ordine a creaţiei» (pag. 73).
Gary Burge, profesor la Wheaton College și ecoul american al mentalităţii lui Wright cu privire la acest subiect, a afirmat următoarele, citat de Karl Barth: «Noul Testament localizează toate aştep­tările care erau odinioară legate de Sinai şi Sion, Betel şi Ierusalim, în Cristos. Aşa se explică de ce Noul Testament foloseşte pentru Persoana lui Cristos limbajul religios care înainte era folosit pentru Ţara Sfântă sau pentru Templu. El este noul spaţiu, noua scenă unde poate fi găsit Dumnezeu» (Jesus and the Land: The New Testament Challenge to «Holy Land» Theology - Isus şi ţara: provoca­rea Noului Testament şi teologia «Ţării Sfinte», n.trad.; pag. 129-130).
Aceşti teologi îşi construiesc argumentaţia pe baza unei gân­diri pur abstracte, care nu este susţinută nici de Vechiul și nici de Noul Testarnent. Ceea ce Cristos a realizat la prima Sa ve­nire este fundamentul pe baza căruia Israelul îşi va moşteni promisiunile materiale, nu cel pentru negarea viitoarelor sale binecuvântări. Apostolul Pavel a răspuns în Romani 11 la astfel de concep­ţii punând mai întâi întrebarea retorică: «întreb dar: „L-a lepădat Dumnezeu pe poporul Său?" Nicidecum Dumnezeu nu ș-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte» (Rom. 11,1-2). El a subliniat această idee printr-o repeta­re: «întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?" Nicidecum!» (Rom. 11,11).
Aceşti teologi le spun oamenilor lu­cruri care nu se găsesc în Biblie. Unde ne învaţă Noul Testament că Israelul a fost dezmoştenit de ţară? Noul Testa­ment nu menţionează acest amănunt pentru simplul motiv că nu s-a întâmplat niciodată. Ei propagă astfel de moduri abstracte de a gândi pentru că absolut nici un pasaj biblic nu vorbeşte despre dezmoştenirea Israelului privind promi­siunile legate de teritoriu.
Dacă ne gândim la strângerea fără precedent din întreaga lume și la renaş­terea poporului Israel într-un stat evreu independent, ar trebui mai degrabă să ne punem întrebarea: «De ce a adus Dumnezeu înapoi în patria lui poporul evreu și l-a reînviat ca naţiune, dacă acesta oricum nu are nici un viitor?»
Dumnezeu nu Şi-a lepădat poporul — El nu va face niciodată acest lucru! Maranata!   
DR. THOMAS ICE

Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopții  04.2013

No comments:

Post a Comment

Comentarii