Promisiune

Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.” Ieremia 31:36-37

A fost luda predestinat să trădeze pe Isus?

La studiul biblic de săptămâna trecută am discutat despre capitolul 13 din Evanghelia dupa loan. În acest pasaj, Domnul Isus spune despre luda că nu este curat. lată ce găsim scris în loan 13,18: ”Trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: „Cel ce mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea." Astfel s-a ajuns la întreba­rea controversată: a fost Iuda predestinat sa-L trădeze pe Isus sau ar fi putut să alea­gă un alt drum?

A firmaţia cu privire la Iuda — «trebuie să se împlinească Scriptura» — nu spune că Iuda a fost predestinat să trăde­ze, ci doar că Dumnezeu a ştiut dinainte că el va face acest lucru.
Nu există nici un pasaj care să men­ţioneze că Dumnezeu l-a predestinat pe Iuda pentru trădare sau că Dumnezeu i-ar fi pus acest lucru pe inimă. Dimpo­trivă, este scris că diavolul a pus aceste gânduri în inima lui Iuda (vezi loan 13,2), iar apoi Satan a intrat în el (vezi Ioan 13,27). Acest lucru s-a întâmplat din cauză că Iuda L-a respins pe Domnul. Din alte incidente menţionate în Sfânta Scriptură rezultă că el a fost hoţ şi ipocrit (vezi Ioan 12,6).
În textul din Ioan 19,11 ni se spune că Iuda singur a decis să facă acest pas: «„N-ai avea nici o putere asupra Mea", i-a răspuns Isus (lui Pilat), „dacă nu ți-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în măinile tale are un mai mare păcat."» Nimeni nu este destinat să pă­cătuiască, ci fiecare om îşi acumulează singur vina şi este responsabil pentru păcatele comise.
Pilat a putut să condamne pe Dom­nul Isus doar pentru că Tatăl i-a îngăduit să facă acest lucru, altfel nu i-ar fi fost cu putinţă. Dumnezeu a permis să se întâmple toate acestea deoarece sosise ceasul ca Domnul Isus să ia asupra Sa păcatele lumii. luda, care L-a trădat pe Isus, a avut o vină mai mare decât Pilat, însă nu pentru ca Dumnezeu a hotărât ca el să acţioneze astfel, ci pentru că el însuşi a luat această decizie, fiind dorinţa inimii lui, stăpânită de Satan. Unii aplică acest pasaj şi la marele preot Caiafa, care L-a dat pe Isus în mâinile lui Pilat. Lucrul acesta este adevărat, deoarece amândoi L-au trădat pe Domnul. Atât Iuda, cât și Caiafa erau evrei, cunoşteau Scripturile și totuşi L-au trădat pe Mesia al Israelului.
Rezumând, putem spune că nu există nici un pasaj din Scriptură care să afirme clar că Dumnezeu L-ar fi predestinat pe Iuda pentru trădarea Mântuitorului nos­tru iubit. Mai multe texte biblice arată însă clar că trădarea a venit din inima lui Iuda, el fiind influenţat de Satan, nu de Dumnezeu. Deoarece Cel Preaînalt este omniscient, El a ştiut exact cum aveau să se desfăşoare lucrurile. NORBERT LIETH

Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopții  04.2013

A împlinit Mesia promisiunile referitoare la ţară?

Când Isus Cristos a venit să moară pentru păcatele lumii, El a împlinit mai multe promisiuni. Există teologi care afirmă că, prin lucrarea Sa de mântuire, au fost împlinite toate promisiunile pentru Israel. Este oare adevărat lucrul acesta?
Începând cu secolul al II-lea d.Cr., mulţi creştini afirmă că Biserica a luat locul Israelului odată pentru totdeauna. La mijlocul secolului al II-lea, în renumitul Dialog cu iudeul Trifon, Iustin Martirul i-a numit pe cei mântu­iţi «adevăratul popor Israel» (135.3). El a spus în acest sens: «Şi voi trebuie să înţelegeţi că urmaşul lui Iacov, despre care se vorbeşte aici, este diferit, că nu este vorba despre popor (al vostru), după cum s-ar dori. Este de neacceptat ca aceia care provin spiritual din sămânţa lui Iacov să cedeze intrarea în Împărăţie celor născuţi trupeşte din Iacov, sau ca Dumnezeu, care mustră poporul evreu pentru că nu este vrednic de moştenire, să îl considere apoi ca fiind vrednic şi să îi promită moştenirea» (135.5). La doar o generaţie după încheierea canonului nou-testamentar a apărut oribila teologie potrivit căreia Israelul a fost înlocuit pentru totdeauna cu Biserica lui Cristos.
În întreg Vechiul Testament, înce­pând cu Geneza, Domnul le promite în repetate rânduri lui Avraam, Isaac, Iacov şi urmaşiilor lor că ţara Israel îi aparţine poporului evreu (vezi Gen. 12,1-3.7-9; 13,14-18; 15,1-18; 17,1-27; 22,15-19; 26,2-6.24-25; 27,28-29.38-40; 28,1-4.10-22; 31,3.11-13; 32,22-32; 35,9-15; 48,3-4.10-20; 49,1-28; 50,23-25). Deute­ronomul declară de cel puţin 25 de ori că ţara este un dar al lui Dumnezeu pentru poporul Israel (vezi Deut. 1,20.25; 2,29; 3,20; 4,40; 5,16 etc.). Walter Kaiser, erudit în Vechiul Testament, a remarcat în Toward an Old Testament Theology (Spre o teologie a Vechiului Testament, n.trad.): «De 96 de ori repetă autorul cărţii Deuteronom promisiunea că într-o zi Israelul va stăpâni şi va moşteni ţara promisă lui» (pag. 124-125). Psalmii, ma­nualul lui Israel pentru lauda la adresa lui Dumnezeu, îl duc adesea pe închinător în poziţia de a-şi exprima recunoştinţa faţă de Domnul pentru promisiunile credincioşia legământului Său. Domnul însui a declarat: «Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui și a zis: „Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locul în el, căci l-am dorit"» (Psalmul 132,13-14). Profeţii din Vechiul Testament menţionează mai multe pro­misiuni cu privire la viitoarea readucere în ţară a poporului evreu (vezi Isaia 11,1-9; 12,1-3; 27,12-13; 35,1-10; 43,1-8; 60,18-21; 66,20-22; Ier. 16,14-16; 30,10- 18; 31,31-37; 32,37-40; Ezec. 11,17-21; 28,25-26; 34,11-16; 37,21-25; 39,25-29; Osea 1,10-11; 3,4-5; Ioel 3,17-21; Amos 9,11-15; Mica 4,4-7; Ţef. 3,14-20; Zah. 8,4-8; 10,11-15). Totuşi, în ciuda acestei abundenţe de afirmaţii clare din Ve­chiul Testament, în numeroase cercuri religioase predomină în continuare ideea că Dumnezeu Şi-a dezmoştenit poporul conform afirmaţiilor din Noul Testament.
Această modalitate de a gândi, obser­vată la academicienii zilelor noastre, este împărtăşită de eruditul britanic N.T. Wright care, în cartea sa, Jerusalem, Past and Present in the Purpose of God (Ierusalim, trecutul şi prezentul în scopul lui Dumnezeu, n.trad.), afirmă că făgăduinţele vechi-testamentare nu trebuie luate ad litteram, deoarece s-au împlinit oricum la prima venire a lui Isus şi prin formarea la nivel mondial a Trupului lui Cristos. El consideră că promisiunile au fost «toate împlinite în Mesia (vezi 2 Cor. 1,20), după cum spu­ne Pavel, în acord cu citirea întregului Nou Testament. Aceasta nu este doar o simplă spiritualizare. Mai degrabă aceste făgăduinţe, privite din perspectiva crucii şi a învierii, au fost pe de-o parte limitate la un anumit punct, iar pe de altă parte extinse pentru a include întreaga ordine a creaţiei» (pag. 73).
Gary Burge, profesor la Wheaton College și ecoul american al mentalităţii lui Wright cu privire la acest subiect, a afirmat următoarele, citat de Karl Barth: «Noul Testament localizează toate aştep­tările care erau odinioară legate de Sinai şi Sion, Betel şi Ierusalim, în Cristos. Aşa se explică de ce Noul Testament foloseşte pentru Persoana lui Cristos limbajul religios care înainte era folosit pentru Ţara Sfântă sau pentru Templu. El este noul spaţiu, noua scenă unde poate fi găsit Dumnezeu» (Jesus and the Land: The New Testament Challenge to «Holy Land» Theology - Isus şi ţara: provoca­rea Noului Testament şi teologia «Ţării Sfinte», n.trad.; pag. 129-130).
Aceşti teologi îşi construiesc argumentaţia pe baza unei gân­diri pur abstracte, care nu este susţinută nici de Vechiul și nici de Noul Testarnent. Ceea ce Cristos a realizat la prima Sa ve­nire este fundamentul pe baza căruia Israelul îşi va moşteni promisiunile materiale, nu cel pentru negarea viitoarelor sale binecuvântări. Apostolul Pavel a răspuns în Romani 11 la astfel de concep­ţii punând mai întâi întrebarea retorică: «întreb dar: „L-a lepădat Dumnezeu pe poporul Său?" Nicidecum Dumnezeu nu ș-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte» (Rom. 11,1-2). El a subliniat această idee printr-o repeta­re: «întreb dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?" Nicidecum!» (Rom. 11,11).
Aceşti teologi le spun oamenilor lu­cruri care nu se găsesc în Biblie. Unde ne învaţă Noul Testament că Israelul a fost dezmoştenit de ţară? Noul Testa­ment nu menţionează acest amănunt pentru simplul motiv că nu s-a întâmplat niciodată. Ei propagă astfel de moduri abstracte de a gândi pentru că absolut nici un pasaj biblic nu vorbeşte despre dezmoştenirea Israelului privind promi­siunile legate de teritoriu.
Dacă ne gândim la strângerea fără precedent din întreaga lume și la renaş­terea poporului Israel într-un stat evreu independent, ar trebui mai degrabă să ne punem întrebarea: «De ce a adus Dumnezeu înapoi în patria lui poporul evreu și l-a reînviat ca naţiune, dacă acesta oricum nu are nici un viitor?»
Dumnezeu nu Şi-a lepădat poporul — El nu va face niciodată acest lucru! Maranata!   
DR. THOMAS ICE

Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopții  04.2013

Un verset neglijat și momentul Împărăției

«Tot așa, când veți vedea întâmplându-se aceste lucru, să știți că împărăția lui Dumnezeu este aproape» (Luca 21,31).
Un verset adesea trecut cu vederea cu privire la împărăţia lui Dum­nezeu este Luca 21,31. Acest verset este rareori abordat pe larg, dar, după părerea mea, el conţine implicaţii importante pentru înţelegerea noastră cu privire la momentul împărăţiei lui Dumnezeu. Aici Isus Cristos ne relatea­ză de fapt că trebuie să aibă loc anumite evenimente înainte de venirea împără­ţiei. Pe scurt, textul din Luca 21,31 ne învaţă că Împărăţia lui Dumnezeu va veni abia după evenimentele din peri­oada următoare necazului celui mare.
În capitolul 21 din Luca, Isus Cristos vorbeşte despre venirea Sa şi evenimen­tele legate de distrugerea Templului. În versetele 8-11, El proroceşte că vor veni Cristoşi falşi, războaie, cutremure, ciumi şi că vor fi semne pe cer. Eu cred că aces­te evenimente au legătură cu viitoarea perioadă de şapte ani a necazului celui mare. Ceea ce Luca descrie aici seamănă cu Matei 24,4-8 şi Apocalipsa 6, care, după părerea mea, se referă la rândul lor la viitoarea perioadă a necazului celui mare.
Începând cu versetul 12, Domnul Isus vorbeşte despre evenimentele care vor avea loc înaintea celor întâmplate în versetele 8-11. El spune: «Dar înainte de toate acestea ...», iar apoi vorbeşte despre persecuţia care va urma (v.12-19) şi despre distrugera Ierusalimului (v.20-23). Eu cred că aici este vorba despre distrugerea Ierusalimului de către romani, eveniment care a avut loc în anul 70 d.Cr. Prin urmare, ceea ce Isus explică în versetele 12-23 se va întâmpla înainte de evenimentele din versetele 8-11. «Vremurile neamurilor» menţionate în versetul 24 au început odată cu distrugerea Templului în anul 70 d.Cr. şi includ o supremaţie a acestora asupra Ierusalimului până la revenirea lui Isus Cristos și restaurarea Israelului. Textul din Luca 21,24 ne prezintă peri­oada actuală, până la necazul cel mare, care este abordat din nou în versetul 25 şi în continuare.
În versetele 25-27, Isus Cristos vor­beşte despre evenimentele caracteristice necazului celui mare. Această perioadă de timp va cuprinde semne pe cer, va­luri înspăimântătoare şi revenirea Fiului Omului pe norii cerului cu mare putere și slavă.
În versetele 29-30 ale aceluiaşi capi­tol, Domnul Isus prezintă pilda smochi­nului: «Le-a spus o pildă: „Vedeți smo­chinul și toți copacii. Când înfrunzesc și-I vedeți, voi singuri cunoașteți că de acum vara este aproape."» Din aceasta înţelegem că anumite lucruri reprezintă un indiciu clar că în curând se va întâm­pla ceva. În cazul acesta, un smochin care înfrunzeşte este un indiciu vizibil al verii care se apropie. Domnul Isus leagă apoi acest principiu de venirea Împărăţiei: «Tot așa, când veți vedea întâmplându-se aceste lucruri să știți că Împărăția lui Dumnezeu este aproape» (Luca 21,31).
«Veți vedea întâmplându-se aceste lucruri» se referă la evenimentele escato­logice pe care El le anunţă. Semnificativ aici este că Isus Cristos leagă venirea Împărăţiei lui Dumnezeu de evenimen­te vitoare. Când vedem semnele de pe cer, valurile mării și alte fenomene ale acestei perioade, putem fi siguri că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.
Câta vreme însă aceste evenimente nu au loc, Împaraţia lui Dumnezeu nu este aproape.
În textul din Luca 21,31, Domnul spune clar că Împărăţia viitoare a lui Dumnezeu va fi aproape abia după evenimentele escatologice din perioada necazului celui mare.
Aceasta include anumite implicaţii importante. În timp ce mulţi teologi afirmă plini de convingere că Împărăţia a venit deja şi că este în vigoare încă din timpul lucrării Domnului Isus pe acest pământ, El nu pare să ne înveţe acelaşi lucru. La finalul slujirii Sale pământeşti, în timp ce vorbea despre evenimentele care vor avea loc după răstignirea, învi­erea şi înălţarea Sa la cer, Isus Cristos a plasat venirea împărăţiei undeva în viitor. Dacă Domnul Isus ar fi conside­rat Împărăţia ca fiind deja venită, de ce ar mai fi făcut o astfel de afirmaţie cu privire la viitor?
Este posibil ca Împărăţia la care face referire Isus să fie o desăvarşire a Împărăţiei care a venit deja? Poate, dar Isus Cristos nu spune că evenimentele viitoare vor duce la o desăvârşire a unei împărăţii deja existente. El pare să spună că împărăţia va veni după aceste eveni­mente viitoare. Aceasta este ceea ce ne învaţă textul din Luca 21,31.
DR. MICHAEL VLACH
Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopții  04.2013

Unde este sângele?

Un evreu mesianic vorbește despre Sărbătoarea de Pesah și importanța sângelui

În timp ce mă gândeam la felul în care voi, dragii mei fraţi evrei, veţi sărbători Pesahul, mi-am amintit de o întâmplare care a avut loc într-o seară de primăvară în San Francisco, Statele Unite ale Americii. La o întâlnire a evreilor, un bărbat mai în vârsta a spus: «Veţi îndepărta din casele voastre tot ce conţine dospeală. Veţi mânca maţa şi veţi prepara miel fript. Veţi merge la sinagogă şi veţi celebra sărbătoarea conform instrucţiunilor din Talmud. Dragii mei fraţi, uitaţi că aveţi totul în afara de ceea ce cere Domnul de la voi. Dumnezeu nu a spus: „Când voi vedea că mâncaţi maţa sau mielul fript sau când mergeţi la sinagogă ... Cuvântul Lui spune astfel: „Eu voi vedea sângele si voi trece pe lângă voi" (Exod 12,13). Fraţilor, nu puteţi înlocui sângele cu nimic altceva! Aveţi nevoie de sânge, sânge, sânge!»
Ochii acelui om în varstă străluceau, iar fraţii lui evrei au fost foarte mişcaţi de cuvintele sale. Dupâ câtva timp, el a continuat: «M-am născut în urmă cu 70 de ani în Palestina. De mic copil am fost învăţat să citesc Legea, Psalmii şi Profeţii. Am mers la sinagogă şi am învăţat limba ebraică de la rabini. Cre­deam ceea ce ne învăţau rabinii şi eram convins că religia noastră este singura religie adevărată.
Când am crescut şi am studiat Legea cu atenţie, am fost uimit de importanţa pe care o avea sângele în toate ceremo­niile descrise acolo — şi la fel de surprins am fost de absenţa lui în forma noastra actuală de închinare. Am citit de nenu­mărate ori Exod 12 şi Levitic 16 şi 17. În special ultimul capitol mă neliniştea foarte mult, deoarece mâ gândeam la marea Zi a Ispăşirii şi la importanţa sângelui. Zi şi noapte auzeam cuvintele acestea: „Prin viața din el face sângele ispăștre pentru sufletele noastre" (Lev. 17,11). Ştiam că încălcasem Legea şi că aveam nevoie de ispăşire. An după an, de Ziua Ispăşirii mă loveam în piept și mărturiseam că am nevoie de iertare. Aceasta trebuia să aibă loc prin sânge, iar sângele nu îl găseam nicăieri.
În tulburarea mea m-am adresat în cele din urmă unui rabin în varstă, vărsându-mi greutatea ce o purtam pe inimă înaintea lui. El mi-a spus că Dum­nezeu este foarte mânios pe poporul Lui. Templul a fost distrus, iar în locul lui a fost construită o moschee. Singurul loc în care putem jertfi sânge în confor­mitate cu Deuteronom 12 şi Levitic 17 este profanat, iar poporul evreu a fost alungat. Din acest motiv nu mai există sânge. Potrivit acestui rabin, Dumnezeu ne-a luat privilegiul de a-I aduce jertfa sfântă de Ziua Ispăşirii. Acum trebuia să studiem Talmudul, să ascultăm de poruncile Lui şi să ne încredem în îndurarea lui Dumnezeu şi în meritele părinţilor noştri.
Am încercat să mă mulţumesc cu explicaţiile sale, dar nu am putut. Ceva în mine îmi spunea că Legea nu s-a schimbat. Chiar dacă Templul a fost distrus, nimic altceva, în afară de sânge nu putea realiza ispăşirea pentru suflet. Nu ni s-a permis și nu ne este permis să jertfim sângele într-un alt loc decât în cel pe care l-a ales Dumnezeu însuşi. Astfel am fost lăsaţi singuri, fără ispăşire, fără împăcare — o realitate care pe mine m-a umplut de groază. În tulburarea mea am vorbit cu mulţi rabini, adresându-le ace­eaşi întrebare: „Unde pot găsit sângele ispăşirii?"
Aveam peste 30 de ani când am plecat din Palestina pentru a locui la Constantinopol, Istanbulul de astăzi. Întrebarea mea era în continuare lipsită de un răspuns, astfel că se afla în per­manenţă în gândurile mele, iar sufletul meu era extrem de neliniştit din cauza păcatelor mele.
Târziu într-o seară, pe când mergeam pe o stradă îngustă a acestui oraş, am văzut un anunţ care invita la o întâlnire pentru evrei. Am intrat în clădire din curiozitate. Exact în momentul în care m-am aşezat, am auzit un om spunând: „Sângele lui Isus Mesia, Fiul lui Dumne­zeu, ne curăţă de orice păcat!" Aceasta a dus la primul meu pas către adevărata credinţă.
Ținându-mi respiraţia, am ascultat când cel care vorbea a citat Cuvântul lui Dumnezeu: „Fără vărsare de sânge nu este iertare" (Evrei 9,22). Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu, care a murit ca Miel de jertfă pentru ca toţi cei care cred în sângele Lui să aibă parte de ier­tarea păcatelor. Am înţeles că acesta era Mesia din Isaia 53 şi L-am recunoscut ca fiind în acelaşi timp Omul durerii din Psalmul 22.
Fraţii mei, găsisem în sfârşit sângele! Cred în El. Acum citesc cu bucurie Noul Testament și văd că toate umbrele Legii se împlinesc în Isus Cristos. Sângele Lui a fost vărsat pentru păcătoși. Acest lucru este pe deplin suficient și de asemenea singurul mijloc pentru obţinerea mân­tuirii, atât pentru evrei, cat şi pentru neamuri.»

Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopții  04.2013

Qumranul confirmă profeția biblică

Iată ce găsim scris pe pagina de internet a publicației Focus: ”Documente antice ale credinței creștine se găsesc pe internet la o rezoluție foarte bună. Printre acestea se numără și Cele Zece Porunci. În plus se pot găsi online aproximativ 1000 dintre documentele descoperite la Qumran. Acestea reprezintă doar o parte din descoperirea care a făcut vâlvă în întreaga lume. Autoritatea Israeliană pentru Antichități a comunicat că fotografiile sulurilor de la Qumran și ale Celor Zece Porunci sunt disponibile pe internet într-o bibliotecă digitală specială. Aceste texte biblice scrise de mână reprezintă cea mai importantă descoperire arheologică a secolului al XX-lea”.
Cu privire la descoperirea sulurilor de la Qumran este foarte interesant momentul găsirii lor, și anume anul 1947. Astfel exact în jurul datei înființării statului modern Israel au fost regăsite scrierile evreiești vechi-testamentare. Este vorba despre o pură întâmplare sau putem considera aceasta ca fiind un indiciu al lui Dumnezeu că, odată cu înființarea statului Israel, a venit timpul în care, după o lungă tăcere, Domnul începe să ducă la final promisiunile cu privire la poporul Său? Aceste descoperiri făcute în perioada înființării statului reprezintă și o adeverire în plus din partea lui Dumnezeu că Sfânta Scripură nu este învechită, deoarece altfel statul evreu nu ar fi putut fi întemeiat. Astăzi sulurile Sfintei Scripturi sunt făcute accesibile întregii lumi, care poate cedea cu ochii ei faptul că Biblia este adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Totul se îndreaptă în direcția descrisă în textul din Apocalipsa 10,7: ”În zilele în care îngerul al șaptelea va suna din trâmbița lui se va sfârși taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor”.

Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopții  04.2013

A fost căsătorit Isus?

Numeroasele tentative de a-L discredita pe Domnul Isus al Bibliei au eşuat lamentabil de fiecare dată. Omul însă nu renunţă. Un fragment de papirus, nu mai mare deca o carte de vizită, serveşte acum ca dovadă pentru ipoteza că Isus ar fi fost căsătorit. Sub microscop pot fi văzute litere greceşti care înseamnă: «Isus a spus: „Soţia/femeia mea ...» în cea de-a doua propoziţie se spune: «Ea mă poate urma ca ucenică.» Acest fragment este o mărturie creştină timpurie din secolul al II-lea, din sudul Egiptului. El este scris într-un dialect kopt. Conform relatărilor din presă, Karen L. King, erudită în religie la Universitatea Harvard, a primit fragmentul în anul 2010 de la un colecţionar care doreşte să rămână anonim. Există şi îndoieli cu privire la autenticitatea papirusului, deoarece nu sunt cunoscute nici proprietarul acestuia și nici istoria descoperirii lui. Chiar dacă papirusul ar data din secolul al II-lea, să nu uităm că și în acea vreme se scriau absurdităţi (cum ar fi scrierile gnostice de exemplu). Parcă s-ar scrie o continuare a roma­nului fictiv Codul lui Da Vinci, a cărui ecranizare a atras milioane de oameni în cinematografe.
Spre deosebire de această bucăţică de hârtie, Noul Testament nu spune nicăieri că Isus ar fi fost căsătorit. Biblia trebuie luată în serios, deoarece este adeverită ştiinţific. Afirmaţiile ei despre istorie, geografie, imperii, fenomene naturale, popoare şi multe altele sunt atat de sigure încât nu putem decât să fim uimiţi cu privire la ele (citiţi de ex. Luca 3,1-2). Poate un colecţionar anonim să facă să se clatine mărturia clară a oamenilor care au trăit în vremea lui Isus? Poate o afirmaţie ambiguă de pe o bucăţică de hârtie, pe care ar fi putut-o scrie oricine, să distrugă afirmaţiile istorice ale Scripturii despre Isus?
Mărturia Sfintei Scripturi vorbeşte clar despre faptul că Domnul Isus Cristos S-a născut dintr-o fecioară, că a fost Fiul lui Dumnezeu că este Dumnezeu din veşnicie. Să fi venit oare Cel Atotputernic pe pământ să Se fi căsătorit cu o femeie? Mântuitorul nostru are o «soţie», una spirituală, şi anume Biserica Lui, care este formată din numeroşii oameni care îi aparţin care au fost născuţi din nou prin credinţa în jertfa de la Calvar. Domnul Isus Cristos nu a avut nici o soţie. El este însă Mântuitorul tuturor oamenilor.

Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopții  04.2013