Promisiune

“Astfel spune DOMNUL, care dă soarele ca lumină ziua și rânduielile lunii și ale stelelor ca lumină noaptea; care desparte marea când valurile ei răcnesc; DOMNUL oștirilor este numele său:

Dacă acele rânduieli se depărtează dinaintea mea, spune DOMNUL, atunci sămânța lui Israel de asemenea va înceta de la a fi o națiune înaintea mea pentru totdeauna.

Astfel spune DOMNUL: Dacă cerul de deasupra poate fi măsurat și temeliile pământului pot fi cercetate dedesubt, eu de asemenea voi lepăda toată sămânța lui Israel pentru tot ce au făcut ei, spune DOMNUL.”

Ieremia 31:35-37 (Traducerea FIDELA)


Un istoric roman și zilele din urmă


Un citat din Analele lui Tacitus (VI. 7), lucrare care a fost scri­să la Roma în urmă cu aproximativ 2000 de ani, la scurt timp după învierea Domnului Isus Cristos, ar putea descrie la fel de bine şi vremea noastră de acum.
Teologul belgian Edward Schillebeeckx menţionează acest citat, în care se spune: «Vremea noas­tră este o vreme a decăderii religioase. Vitalitatea permanentă a celor religioşi s-a pierdut, masa poporului a devenit fie superstiţioasă, fie indiferentă din punct de vedere religios. Elita societăţii este agnostică sau sceptică, iar liderii politici sunt făţarnici; tinerii se află într-un conflict făţiş cu societatea instituită şi cu autoritatea trecutului, experimentează religii orientale şi tehnici de meditaţie. Marea majoritate a oamenilor este cu­prinsă de decaderea vremii.»
Aceasta afirmaţie se potriveşte perfect zilelor noastre. În acea vreme, Imperiul Roman se afla în declin din punct de vedere moral, politic şi militar. Sfârşitul lui este bine cunoscut, însă observăm ca istoria se repetă. Astazi se creează un nou «Imperiu Roman». Din acest motiv nu este de mirare că duhul Romei câştigă atât de multă putere în lumea liberă, occidentală. Biblia a pro­rocit această situaţie prin următoarele cuvinte: «Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă ca să se alipească de duhuri înșelătoare şi de învățăturile dracilor» (1 Tim. 4,1).
Cuvântul «lepadare» provine din ter­menii greceşti postas, apostas sau apost­asia. Acesta înseamnă «a pleca dintr-un loc». În mod obişnuit cuvântul exprimă ideea că o persoană pleacă din poziţia pe care a avut-o pentru a merge într-o altă direcţie. În textul din Faptele Apostolilor 21,21 se vorbeşte despre felul în care credincioşii în Cristos dintre evrei se hotăraseră să se îndepărteze de legile ceremoniale ale lui Moise, deoarece se aflau sub o nouă poruncă a mântuirii. În textul din 2 Tesaloniceni 2,3, cuvântul apostas se referă la oamenii care, sub influenţa lui Anticrist, se vor lepăda de credinţă în zilele din urmă: «Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte să fi venit lepădarea de credință și de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării.»
Duhul lui Anticrist stăpâneşte de mai mult timp societatea noastră și influenţa lui creşte aproape inobservabil. În acest mod i se deschide uşa pentru a putea păşi pe scena lumii. Isus Cristos însă va reveni şi va implini ceea ce este scris la 2 Tesaloniceni 2,8: «Atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale si-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.» NORBERT LIETH
Articol preluat din  revista Strigătul de la miezul nopții  03.2013

No comments:

Post a Comment

Comentarii