Promisiune

Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.” Ieremia 31:36-37

Mesia cel prorocit

DAVE HUNT
Autor de cărti din 1973, predi­cator şi învăţător biblic, cofon­dator al The Berean Call
În capitolul 24 din Evanghelia după Luca găsim relatarea despre cei doi ucenici, care, după răstignirea lui Isus, se îndreptau deprimaţi către Emaus. Cel înviat li S-a alăturat şi i-a întrebat care este motivul tristeţii lor. Ei au răspuns: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?" „Ce?" le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte si în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu si înaintea întregului norod. Cum preoţii cei mai de seamă si mai-marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâm­plat aceste lucruri. Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, nu I-au gasit trupul şi au venit si au spus că ar fi văzut si o vedenie de îngeri care ziceau ca El este viu. Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt si au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut" (Luca 24,18-24). Întreaga lor nădejde se prăbuşise, iar Domnul Isus le-a reproşat pe un ton destul de dur: «O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri si să intre în slava Sa?» (Luca 24,25-26). Imediat după aceea însă Domnul Isus Şi-a schimbat modul de abordare: a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit în toate Scripturtle ce era cu privire la El» (Luca 24,27).
În Maleahi 3,1 se găseşte următoarea profeţie: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deo­dată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi, Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor”. În vremea în care a venit Mesia, Templul trebuia încă să existe. Potrivit textului din Daniel 9,25-26, cetatea şi Templul urmau să fie distruse după venirea Unsului şi omorârea Sa. În Matei 24,1, ucenicii I-au arătat Templul învăţătorului lor, dar El le-a spus despre acesta: «Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată» (Matei 24,2). Ucenicii au fost şocaţi, deşi ar fi trebuit să spună: «Cu adevărat eşti Mesia, fiindcă este scris în profeţii că cetatea şi Templul vor fi distruse după ce El va veni.» Mesia trebuia să vină când încă existau toate registrele genealogice, deoarece este scris că El avea să fie un descendent al lui David. Evanghelia după Matei începe cu arborele genealogic al lui Iosif, cu toate că el nu era tatăl trupesc al Domnului Isus. Din ce cauză atunci este prezentat în Matei arborele genealogic al acestuia? Isus S-a născut în Betleem, deoarece Iosif provenea din linia lui David. Nu era suficient dacă Maria s-ar fi tras din David, deoarece, ca şi cap al familiei, bărbatul trebuia să se întoarcă la locul lui de naştere pentru a se înscrie. În Evanghelia după Luca este prezentat arborele genealogic sau genealogia socrului lui Iosif. În anul 70 d.Cr., când Ierusalimul şi Templul au fost nimicite, acelaşi lucru s-a întâmplat cu toate registrele. Acum este prea târziu pentru oricine să mai afirme că este Mesia, deoarece nu îşi mai poate dovedi originea.
Dacă deschidem la Geneza 49,10 şi citim binecuvântările lui Iacov pentru fiii lui, el spune despre Iuda: «Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo şi de El vor asculta popoarele.» Aceasta este o profeţie me­sianică. În ce moment a fost luat toiagul de domnie de la Iuda? Potrivit istoricilor, acest lucru s-a întâmplat în anul 7 d.Cr. Evreii se aflau atunci sub stăpânirea Romei, dar se bucurau de dreptul de a-şi practica liber religia. Aceasta includea dreptul de a aplica pedeapsa cu moartea. În anul 7 d.Cr., evreilor li s-a anulat acest drept. Când aceştia L-au dus pe Domnul Isus la Pilat, acesta a spus: «Judecaţi-L după Legea voastră» (Ioan 18,31). Ei însă au spus: «El merită pedeapsa cu moartea, dar noi nu putem să-L executăm.» Evreii nu ţineau atât de mult la respectarea le­gilor romane, deoarece au încercat încă dinainte să îl ucidă pe Isus cu pietre şi chiar l-au omorât cu pietre pe Ştefan, dar în faţa lui Pilat au recunoscut că, în realitate, nu mai aveau dreptul să aplice pedeapsa cu moartea, deoarece toiagul de cârmuire fusese luat de la Iuda.
În Galateni 4,4 se spune: «Cand a venit împlintrea vremii, Dumnezeu a trimis pe Flul Său, născut din femeie, născut sub Lege.» Aceasta înseamnă că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui în vremea existenţei Templului, iar la naşterea Domnului registrele genealogice existau şi ele, înainte ca toiagul lui Iuda să fie luat.
Profeţiile cu privire la moartea prin crucificare au fost făcute cu şapte sute de ani înainte ca răstignirea să fie cu­noscută ca formă de pedeapsă capitală. S-a prezis chiar că, în cazul lui Mesia, răstignirea se va derula altfel decât în mod obişnuit. Cei care erau răstigniţi aveau parte de o moarte lentă şi foarte dureroasă. Chinul unui astfel de con­damnat putea să dureze zile întregi. Când în cele din urmă răstignitul era dat jos de pe cruce, trebuia doar să i se zdro­bească picioarele, pentru a se provoca un colaps al circulaţiei, astfel ca plămânii să nu mai funcţioneze. Cei care efectuau execuţia nu i-ar fi străpuns niciodată unui răstignit coasta cu suliţa, deoarece astfel condamnatul ar fi fost scutit rapid de chinul lui. În Zaharia 12,10 este scris: „Îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns.” Cuvântul evreiesc folosit în acest pasaj nu este identic cu cel din Psalmul 22, unde este vorba despre străpungerea mâinilor şi a picioarelor cu ajutorul cuielor. În Zaharia 12,10 este folosit un termen care se referă la străpungerea cu o armă puternică, aşa cum este de exemplu suliţa. Profetul a vestit că Dumnezeu Însuşi va apărea în mijlocul luptei de la Armaghedon pentru a salva Israelul. Abia atunci va ajunge poporul Lui la cunoştinţa că El a fost Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, care a fost străpuns şi care a înviat din morţi. Domnul Isus a spus referitor la viaţa Sa: «Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine» (Ioan 10,18). Când soldaţii romani au văzut că El era deja mort, este posibil să se fi mâniat, pentru că suferise relativ doar o scurtă perioadă de timp. Se poate ca din acest motiv sutaşul să Îi fi străpuns coasta. Călăii Lui nu au reuşit să-I prelungească suferinţa. Domnul Isus a suferit însă mult mai mult decât şi-au închipuit ei, deoarece a trebuit să poarte mânia lui Dumnezeu faţă de păcatele noastre. Soldaţii nu I-au mai zdrobit picioarele după cum era obiceiul, având în vedere faptul că lucrul acesta nu era necesar. Astfel s-au împlinit cuvânt cu cuvânt toate profeţiile referitoare la răstignire.  
Fragment prescurtat din Biblische Prophetie - zeitnah, zeitklar, zeitwahr (Profetia biblică - adevărată, contemporană, clară, n.trad.), Dave Hunt


Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopţii Nr 04.2012 Pag 18

No comments:

Post a Comment

Comentarii