Promisiune

Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.” Ieremia 31:36-37

Evanghelia si răpirea

Ce legătură există între răpire şi Evanghelie? lată în cele ce urmează o argumentare a teoriei: pretribulaţioniste.

RENE MALGO

Lumea trebuie să se aştepte la o peri­oadă a necazului sau a tribulaţiei (vezi Dan. 12,1; Ţef. 1,15; Matei 24,21; Marcu 13,19). Această perioadă este numită în Biblie «o zi de mânie» (Ţef. 1,15), fiind descrisă în detaliu în ultima carte a Bibliei (începând cu Apoc. 6,1). Când primele judecăţi ale lui Dum­nezeu se vor revărsa peste acest pământ, oamenii vor începe să le zică munţilor şi stâncilor: «Cădeţi peste noi si ascun­deţi-ne de Faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui si cine poate sta în picioare?» (Apoc. 6,16-17). Oamenii vor înţelege atunci că «mânia Mielului», «ziua cea mare a mântei Lui» a sosit. Aceasta este «marea zi a Dom­nului», «ziua mâniei» vestită în mod repetat în Vechiul Testament (Ioel 2,1-11; Ţef. 1,14-18; Mal. 3,19-21). Perioada necazului celui mare va fi caracterizată de mânie, deoarece Dumnezeul trinitar va judeca pământul, revarsându-şi urgia peste el (vezi Rom. 1,18).
Ce legatură există între aceasta şi teoria pretribulaţionistă? Aici intervine Evanghelia care este prezentată doar din perspectiva faptului că Domnul Isus ne-a eliberat de păcatele noastre. Lucrul aces­ta este absolut adevărat, dar reprezintă doar o parte a adevărului. Evanghelia spune şi că Isus Cristos ne-a eliberat de mânia lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre.
Fiecare creştin ştie că mânia lui Dum­nezeu faţa de păcat se va încheia în con­damnarea veşnică (vezi Apoc. 14,10-11). Aceasta nu este singura manifestare a mâniei sfinte şi drepte a lui Dumnezeu faţă de păcat, pentru că, aşa cum am vazut, şi necazul viitor este o perioadă a revărsării mâniei lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel a spus că noi Îl aştep­tăm din ceruri pe Fiul lui Dumnezeu, «care ne izbăveşte de mânia viitoare» (1 Tes. 1,10). Aceasta nu înseamnă neapărat că el s-a referit doar la condam­nare. Este foarte posibil ca, prin «mânia viitoare», Pavel să fi vorbit şi despre ne­cazul viitor, despre Ziua Domnului (citiţi 1 Tes. 5,1-2). În această epistolă, Pavel ne explica răpirea şi argumenteaza că Biserica va fi salvată «de mânia viitoare» (1 Tes. 1,10; 4,13-5,11).
Dacă vrem să ştim care va fi momen­tul răpirii trebuie să ne uitam în Evan­ghelie. Domnul Isus a liniştit pe cruce mânia lui Dumnezeu faţă de păcatul nostru. Moartea Sa ne-a împăcat cu Tatăl (vezi Rom. 5,10). Această realitate ne oferă siguranţa mântuirii şi cunoştinţa faptului că nu trebuie sa trecem prin necazul cel mare, prin «ziua mâniei», pentru că noi suntem moştenitori îm­preună cu Cristos (vezi Rom. 8,14-17) suntem trupul Lui (vezi Rom. 12,5). Dumnezeu ne-a aşezat în poziţia Fiului Său (citiţi in acest sens Rom. 5,12-21). «Noi suntem lucrarea Lui, zidiţi în Cris­tos Isus» (Efes. 2,10). Am fost înviaţi cu El şi puşi în El în locurile cereşti (vezi Efes. 2,6). Având în vedere faptul că este moştenitoare împreună cu El şi trup al Mielului, este imposibil ca Biserica răscumpărată prin sânge să mai ajungă sub mânia lui Cristos.
Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopţii Nr 04.2012 Pag 19.

No comments:

Post a Comment

Comentarii