Promisiune

Aşa vorbeşte Domnul care a făcut soarele să lumineze ziua, care a rânduit luna şi stelele să lumineze noaptea, care întărâtă marea şi face valurile ei să urle, El, al cărui nume este Domnul oştirilor: „Dacă vor înceta aceste legi dinaintea Mea, zice Domnul, şi neamul lui Israel va înceta pe vecie să mai fie un neam înaintea Mea!”

Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă cerurile sus pot fi măsurate şi dacă temeliile pământului jos pot fi cercetate, atunci voi lepăda şi Eu pe tot neamul lui Israel, pentru tot ce a făcut, zice Domnul.” Ieremia 31:36-37

De unde au avut naziştii planurile pentru Volkswagen?

Istoricii găsesc din nou în arhive informaţii legate de perioada nazistă. Recent au ieşit la lumină amănunte mai puţin cunoscute despre Volkswagen.
«Trebuie sa economiseşti cinci mărci pe saptămână dacă vrei să con­duci o maşină personală» — aşa scria pe un panou publicitar din Germania na­zistă în anul 1937. În acea vreme şi-a început Volkswagen campania de cuce­rire, mai întâi în Germania, iar după cel de-al Doilea Război Mondial în întreaga lume. Broscuţa Volkswagen era ieftină, eficientă, confortabilă şi rezistentă. În anii '30, ea reprezenta mândria regimu­lui nazistin general şi a lui Adolf Hitler în special. Un studiu istoric a arătat însă faptul că naziştii au furat ideea şi paten­tul acestei maşini de succes tocmai de la un evreu.
Pană în ziua de azi, lumea îl consi­deră pe Ferdinand Porsche ca fiind in­ventatorul Broscuţei Volkswagen, deve­nită astăzi o maşină clasică. Jumalistul olandez Paul Schilperoord nu împărtă­şeşte însă această opinie. În urma unui articol publicat în revista de specialitate Automobile Quarterly, el a anunţat că a găsit biografia lui Josef Ganz, pe care îl consideră inventatorul real al Broscuţei Volkswagen. Se pare că aceasta a fost construită cu ajutorul unor patente care i-au fost furate evreului maghiar Josef Ganz de nazişti. Cu alte cuvinte, Ganz este adevăratul inventator al Broscuţei Volkswagen.
Paul Schilperoord a făcut numeroa­se cercetări în acest sens şi, după o căutare de cinci ani prin arhivele ger­mane, elveţiene, australiene şi canadi­ene, a scris cartea Die wahre Geschichte des Kalers: Wie die Nazis Josef Ganz die Volkswagen-Patente stahlen (Adevărata istorie a Broscuţei: cum i-au furat naziş­tii lui Josef Ganz patentele Volkswagen, n.trad.). El a ajuns la concluzia că ide­ea şi planurile de bază ale construcţiei acestei maşini de familie încă moderne şi accesibile pornesc de la Josef Ganz. Acesta s-a născut la Budapesta (Unga­ria), iar în anul 1916 a emigrat în Ger­mania, unde a studiat ingineria. După terminarea studiilor, Ganz a început să lucreze ca jurnalist pentru diferite pu­blicaţii de specialitate în domeniul automobilelor. El era preocupat de ideea potrivit căreia fiecare om ar trebui să deţină o maşină, un automobil accesibil, compact şi totuşi confortabil. Realitatea acelei vremi era însă cu totul diferită. O maşină privată era un lux, reprezentând un simbol al statutului clasei sociale în­stărite, fiind rezervat exclusiv elitei. Ca jurnalist, Ganz a dat permanent expre­sie unui alt aspect al realităţii, criticând industria automobilelor şi cerându-i să dezvolte o maşină pentru toţi — o «maşi­nă pentru popor» — pe care să o scoată pe piaţă.
Această idee nu i-a adus faimă evre­ului bine intenţionat, ci mai degrabă batjocură. Când a realizat că fabricanţii de automobile din acea vreme nu aveau nici un interes faţă de un astfel de pro­iect vizionar, a început să lucreze singur la planurile de construcţie ale unei ma­şini simple, economice, sigure, dar mai ales accesibile ca preţ de achiziţionare buzunarului oricărui cetăţean neamţ. Una dintre cele trei maşini proiectate de el a fost aşa-numita «Standard Superi­or», maşină pe care a conceput-o pentru firma Motor Standard şi care urma să iasă rapid şi pe piaţa germană. Aceasta era cea mai economică maşină din pe­rioada respectivă şi a fost prezentată ca fiind «maşina germană a popor-ului — Volkswagen».
Jurnalistul olandez Paul Schilpero­ord crede că Adolf Hitler a fost entuzias­mat de această idee îndrăzneaţă. Po­trivit lui Schilperoord, el s-a interesat de acest subiect încă din perioada de detenţie, din anii '20. În plus, jurnalis­tul a descris o vizită a lui Hitler la un târg de maşini din anul 1933, în cadrul căruia «Standard Superior» a lui Ganz a reprezentat atracţia principală. Ulte­rior, Hitler l-a desemnat pe Porsche să consttuiască o maşină pe baza ideii lui Ganz. Pentru a elimina ipoteza că ide­ea a fost furată de la un evreu, a fost aranjată mai întai concedierea lui Josef Ganz. La firma «Motor Standard», care începuse să producă «Standard Superi­or», bandele de producţie au fost oprite şi birourile au fost golite. Nu a durat mult pană când şi Gestapo-ul a început să îl urmărească pe Ganz.
Acesta a reuşit să fugă în Elveţia înainte de declanşarea celui de-al Doi­lea Război Mondial. De acolo el a emi­grat în Australia, unde a murit în anul 1967. Josef Ganz a încercat timp de mai mulţi ani să dovedească faptul că ideea unei maşini a poporului (Volkswa­gen) îi aparţinuse lui, însă, din păcate nu a reuşit să o facă niciodată. Firma Volkswagen neagă pană astăzi cu ve­hemenţă faptul că planurile iniţiale ale Broscuţei i-ar fi aparţinut acestui evreu de origine maghiară. Jurnalistul olandez Paul Schilperoord încearcă să corecteze în sfarşit istoria prin cartea lui senzaţio­nală. Zwi Lidar
Articol preluat din revista Ştiri din Israel Nr 04.2012 Pag. 14

Evanghelia si răpirea

Ce legătură există între răpire şi Evanghelie? lată în cele ce urmează o argumentare a teoriei: pretribulaţioniste.

RENE MALGO

Lumea trebuie să se aştepte la o peri­oadă a necazului sau a tribulaţiei (vezi Dan. 12,1; Ţef. 1,15; Matei 24,21; Marcu 13,19). Această perioadă este numită în Biblie «o zi de mânie» (Ţef. 1,15), fiind descrisă în detaliu în ultima carte a Bibliei (începând cu Apoc. 6,1). Când primele judecăţi ale lui Dum­nezeu se vor revărsa peste acest pământ, oamenii vor începe să le zică munţilor şi stâncilor: «Cădeţi peste noi si ascun­deţi-ne de Faţa Celui ce stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui si cine poate sta în picioare?» (Apoc. 6,16-17). Oamenii vor înţelege atunci că «mânia Mielului», «ziua cea mare a mântei Lui» a sosit. Aceasta este «marea zi a Dom­nului», «ziua mâniei» vestită în mod repetat în Vechiul Testament (Ioel 2,1-11; Ţef. 1,14-18; Mal. 3,19-21). Perioada necazului celui mare va fi caracterizată de mânie, deoarece Dumnezeul trinitar va judeca pământul, revarsându-şi urgia peste el (vezi Rom. 1,18).
Ce legatură există între aceasta şi teoria pretribulaţionistă? Aici intervine Evanghelia care este prezentată doar din perspectiva faptului că Domnul Isus ne-a eliberat de păcatele noastre. Lucrul aces­ta este absolut adevărat, dar reprezintă doar o parte a adevărului. Evanghelia spune şi că Isus Cristos ne-a eliberat de mânia lui Dumnezeu cu privire la păcatele noastre.
Fiecare creştin ştie că mânia lui Dum­nezeu faţa de păcat se va încheia în con­damnarea veşnică (vezi Apoc. 14,10-11). Aceasta nu este singura manifestare a mâniei sfinte şi drepte a lui Dumnezeu faţă de păcat, pentru că, aşa cum am vazut, şi necazul viitor este o perioadă a revărsării mâniei lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel a spus că noi Îl aştep­tăm din ceruri pe Fiul lui Dumnezeu, «care ne izbăveşte de mânia viitoare» (1 Tes. 1,10). Aceasta nu înseamnă neapărat că el s-a referit doar la condam­nare. Este foarte posibil ca, prin «mânia viitoare», Pavel să fi vorbit şi despre ne­cazul viitor, despre Ziua Domnului (citiţi 1 Tes. 5,1-2). În această epistolă, Pavel ne explica răpirea şi argumenteaza că Biserica va fi salvată «de mânia viitoare» (1 Tes. 1,10; 4,13-5,11).
Dacă vrem să ştim care va fi momen­tul răpirii trebuie să ne uitam în Evan­ghelie. Domnul Isus a liniştit pe cruce mânia lui Dumnezeu faţă de păcatul nostru. Moartea Sa ne-a împăcat cu Tatăl (vezi Rom. 5,10). Această realitate ne oferă siguranţa mântuirii şi cunoştinţa faptului că nu trebuie sa trecem prin necazul cel mare, prin «ziua mâniei», pentru că noi suntem moştenitori îm­preună cu Cristos (vezi Rom. 8,14-17) suntem trupul Lui (vezi Rom. 12,5). Dumnezeu ne-a aşezat în poziţia Fiului Său (citiţi in acest sens Rom. 5,12-21). «Noi suntem lucrarea Lui, zidiţi în Cris­tos Isus» (Efes. 2,10). Am fost înviaţi cu El şi puşi în El în locurile cereşti (vezi Efes. 2,6). Având în vedere faptul că este moştenitoare împreună cu El şi trup al Mielului, este imposibil ca Biserica răscumpărată prin sânge să mai ajungă sub mânia lui Cristos.
Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopţii Nr 04.2012 Pag 19.

Mesia cel prorocit

DAVE HUNT
Autor de cărti din 1973, predi­cator şi învăţător biblic, cofon­dator al The Berean Call
În capitolul 24 din Evanghelia după Luca găsim relatarea despre cei doi ucenici, care, după răstignirea lui Isus, se îndreptau deprimaţi către Emaus. Cel înviat li S-a alăturat şi i-a întrebat care este motivul tristeţii lor. Ei au răspuns: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?" „Ce?" le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte si în cuvinte, înaintea lui Dumnezeu si înaintea întregului norod. Cum preoţii cei mai de seamă si mai-marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit? Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâm­plat aceste lucruri. Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire; ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt, nu I-au gasit trupul şi au venit si au spus că ar fi văzut si o vedenie de îngeri care ziceau ca El este viu. Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt si au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut" (Luca 24,18-24). Întreaga lor nădejde se prăbuşise, iar Domnul Isus le-a reproşat pe un ton destul de dur: «O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Cristosul aceste lucruri si să intre în slava Sa?» (Luca 24,25-26). Imediat după aceea însă Domnul Isus Şi-a schimbat modul de abordare: a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit în toate Scripturtle ce era cu privire la El» (Luca 24,27).
În Maleahi 3,1 se găseşte următoarea profeţie: „Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea. Şi deo­dată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi, Solul legământului pe care-L doriţi; iată că vine, zice Domnul oştirilor”. În vremea în care a venit Mesia, Templul trebuia încă să existe. Potrivit textului din Daniel 9,25-26, cetatea şi Templul urmau să fie distruse după venirea Unsului şi omorârea Sa. În Matei 24,1, ucenicii I-au arătat Templul învăţătorului lor, dar El le-a spus despre acesta: «Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată» (Matei 24,2). Ucenicii au fost şocaţi, deşi ar fi trebuit să spună: «Cu adevărat eşti Mesia, fiindcă este scris în profeţii că cetatea şi Templul vor fi distruse după ce El va veni.» Mesia trebuia să vină când încă existau toate registrele genealogice, deoarece este scris că El avea să fie un descendent al lui David. Evanghelia după Matei începe cu arborele genealogic al lui Iosif, cu toate că el nu era tatăl trupesc al Domnului Isus. Din ce cauză atunci este prezentat în Matei arborele genealogic al acestuia? Isus S-a născut în Betleem, deoarece Iosif provenea din linia lui David. Nu era suficient dacă Maria s-ar fi tras din David, deoarece, ca şi cap al familiei, bărbatul trebuia să se întoarcă la locul lui de naştere pentru a se înscrie. În Evanghelia după Luca este prezentat arborele genealogic sau genealogia socrului lui Iosif. În anul 70 d.Cr., când Ierusalimul şi Templul au fost nimicite, acelaşi lucru s-a întâmplat cu toate registrele. Acum este prea târziu pentru oricine să mai afirme că este Mesia, deoarece nu îşi mai poate dovedi originea.
Dacă deschidem la Geneza 49,10 şi citim binecuvântările lui Iacov pentru fiii lui, el spune despre Iuda: «Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo şi de El vor asculta popoarele.» Aceasta este o profeţie me­sianică. În ce moment a fost luat toiagul de domnie de la Iuda? Potrivit istoricilor, acest lucru s-a întâmplat în anul 7 d.Cr. Evreii se aflau atunci sub stăpânirea Romei, dar se bucurau de dreptul de a-şi practica liber religia. Aceasta includea dreptul de a aplica pedeapsa cu moartea. În anul 7 d.Cr., evreilor li s-a anulat acest drept. Când aceştia L-au dus pe Domnul Isus la Pilat, acesta a spus: «Judecaţi-L după Legea voastră» (Ioan 18,31). Ei însă au spus: «El merită pedeapsa cu moartea, dar noi nu putem să-L executăm.» Evreii nu ţineau atât de mult la respectarea le­gilor romane, deoarece au încercat încă dinainte să îl ucidă pe Isus cu pietre şi chiar l-au omorât cu pietre pe Ştefan, dar în faţa lui Pilat au recunoscut că, în realitate, nu mai aveau dreptul să aplice pedeapsa cu moartea, deoarece toiagul de cârmuire fusese luat de la Iuda.
În Galateni 4,4 se spune: «Cand a venit împlintrea vremii, Dumnezeu a trimis pe Flul Său, născut din femeie, născut sub Lege.» Aceasta înseamnă că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Lui în vremea existenţei Templului, iar la naşterea Domnului registrele genealogice existau şi ele, înainte ca toiagul lui Iuda să fie luat.
Profeţiile cu privire la moartea prin crucificare au fost făcute cu şapte sute de ani înainte ca răstignirea să fie cu­noscută ca formă de pedeapsă capitală. S-a prezis chiar că, în cazul lui Mesia, răstignirea se va derula altfel decât în mod obişnuit. Cei care erau răstigniţi aveau parte de o moarte lentă şi foarte dureroasă. Chinul unui astfel de con­damnat putea să dureze zile întregi. Când în cele din urmă răstignitul era dat jos de pe cruce, trebuia doar să i se zdro­bească picioarele, pentru a se provoca un colaps al circulaţiei, astfel ca plămânii să nu mai funcţioneze. Cei care efectuau execuţia nu i-ar fi străpuns niciodată unui răstignit coasta cu suliţa, deoarece astfel condamnatul ar fi fost scutit rapid de chinul lui. În Zaharia 12,10 este scris: „Îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns.” Cuvântul evreiesc folosit în acest pasaj nu este identic cu cel din Psalmul 22, unde este vorba despre străpungerea mâinilor şi a picioarelor cu ajutorul cuielor. În Zaharia 12,10 este folosit un termen care se referă la străpungerea cu o armă puternică, aşa cum este de exemplu suliţa. Profetul a vestit că Dumnezeu Însuşi va apărea în mijlocul luptei de la Armaghedon pentru a salva Israelul. Abia atunci va ajunge poporul Lui la cunoştinţa că El a fost Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, care a fost străpuns şi care a înviat din morţi. Domnul Isus a spus referitor la viaţa Sa: «Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine» (Ioan 10,18). Când soldaţii romani au văzut că El era deja mort, este posibil să se fi mâniat, pentru că suferise relativ doar o scurtă perioadă de timp. Se poate ca din acest motiv sutaşul să Îi fi străpuns coasta. Călăii Lui nu au reuşit să-I prelungească suferinţa. Domnul Isus a suferit însă mult mai mult decât şi-au închipuit ei, deoarece a trebuit să poarte mânia lui Dumnezeu faţă de păcatele noastre. Soldaţii nu I-au mai zdrobit picioarele după cum era obiceiul, având în vedere faptul că lucrul acesta nu era necesar. Astfel s-au împlinit cuvânt cu cuvânt toate profeţiile referitoare la răstignire.  
Fragment prescurtat din Biblische Prophetie - zeitnah, zeitklar, zeitwahr (Profetia biblică - adevărată, contemporană, clară, n.trad.), Dave Hunt


Articol preluat din revista Strigătul de la miezul nopţii Nr 04.2012 Pag 18

La care Templu se face referire în 2 Tesaloniceni 2?

În 2 Tesaloniceni 2,3-4 este vorba despre fiul pierzării care se va aşeza în Templu. Prin aceasta se face referire la un viitor templu la Ierusalim sau acest pasaj vorbeşte despre Biserica Domnului Isus?
În 2 Tesaloniceni 2,3-4 este scris: "Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip, căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii (sau omul păcatului), fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte "Dumnezeu" sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu."
Cuvântul grecesc naos, care se afla la baza termenului folosit pentru "templu" în 2 Tesaloniceni 2,4, poate avea sensul de templu păgân (vezi Fapte 19,24), dar poate face referire şi la Templul de la Ierusalim (vezi Matei 23,16), sau la Templul din zilele de pe urmă (vezi Apoc. 11,1). Şi Trupul lui Cristos şi Biserica sunt numite temple – naos (vezi Ioan 2,19-21; Matei 26,61; 1 Cor. 3,16). De fiecare dată când prin templu se face referire la altceva (spiritual vorbind) decât la Templul fizic de la Ierusalim, lucrul acesta este specificat extrem de clar. De exemplu, în Ioan 2,21 găsim scris: "El le vorbea despre Templul trupului Său". De asemenea, în 1 Corinteni 3,16 putem citi următoarele: "Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?" (citiţi şi 1 Cor. 3,17; 6,19; 2 Cor. 6,16; Efes. 2,19-22).
Având în vedere aceste lucruri, putem considera că, în 2 Tesaloniceni 2,4, apostolul nu se referă la un templu spiritual, ci la clădirea fizică a Templului, deoarece nu dă nici o explicaţie suplimentară. Există încă un motiv mult mai puternic pentru a crede că prin 2 Tesaloniceni 2,4 se face referire la o clădire şi nu la Biserică, deoarece este vorba despre "omul fărădelegii", "fiul pierzării" sau "cel nelegiuit" (v3.8). Acesta este Anticrist, cel care se opune şi se ridică deasupra a tot ceea ce reprezintă un scop al închinării, aşezându-se în Templu. Este în mod clar vorba despre un om care la revenirea Domnului Isus va fi nimicit cu suflarea gurii Sale (v.8). Nu este deci vorba doar despre un sistem anticristic sau despre un duh anticristic, ci despre un om care se aşează ca individ în Templu şi care se va amesteca în serviciul divin din acesta, împiedicând derularea lui. Este imposibil ca prin templu să se facă referire la Biserică. Cum ar putea o persoană să se aşeze în adunarea din întreaga lume a Bisericii lui Isus, mai ales că în ea locuieşte deja Duhul Sfânt? În schimb, o singură persoană aşezată în Templul de a Ierusalim este un lucru cât se poate de probabil.

Norbert Lieth
Preluat din revista Strigătul de la miezul nopţii Nr. 04.2012